Se crede că înaintașii etiopieni ai poporului Oromo de azi au descoperit și au recunoscut efectul energizant al cafelei extrasă din arborele de cafea. În orice caz nu există nici o dovadă clară ce indică unde anume în Africa creștea cafeaua ori cine o consuma, sau chiar avea știință cineva de existența ei mai devreme de secolul al XVII-lea. Povestea lui Kaldi,crescătorul de capre din secolul al IX-lea care a descoperit cafeaua, nu a constituit o dovadă scrisă decât în anul 1671 și este probabil apocrif. Din Etiopia, se spune că a călătorit până în Egipt și Yemen. Cea mai credibilă și veche dovadă a apariției cafelei ca băutură sau dovadă a existenței arborelui de cafea apare la mijlocul secolului al XV-lea, în mănăstirile Sufi din Yemen. Boabele de cafea au fost prăjite și uscate pentru prima dată în Arabia, procedeu ce se păstrează și în epoca modernă. Până în secolul al XVI-lea, cafeaua a ajuns în Orientul Mijlociu, Persia, Turcia și Africa de Nord, ca mai apoi să se răspândească în Italia, precum și în restul Europei, Indonezia și în cele două Americi.

Etimologie

Cuvântul “cafea” a apărut în limba engleză prin cuvântul german Koffie, în anul 1598. Acest cuvant își are originea în turcescul kahve, pronunția turcească a cuvântului arab qahwa, o trunchiere a qahhwat al-bun sau vinul boabei. O posibilă origine a cuvântului este Regatul Kaffa din Etiopia, unde își are originile planta de cafea. Numele său este bun sau bună.

Primele utilizări

Există nenumărate legende legate de originile băuturii. Una dintre acestea este legată de iemenitul sufi Ghothul Akbar Nooruddin Abu al-Hasan al-Shadhili. În călătoriile sale prin Europa, potrivit legendei, a observat o vitalitate neobișnuită a păsărilor din zonă, așa că decide să încerce boabele pe care le consumau păsările și și-a dat seama că începe să aibă acceași vitalitate ca și acestea. O altă legendă vorbește despre crescătorul de capre Kaldi, care a observat că animalele sale aveau mai multă energie când mușcau din boabele roșii dintr-un anumit tufiș, așa că a încercat și el. Exuberanța sa l-a făcut să aducă boabele unui călugăr din zonă. Dar acesta a fost împotriva consumului boabelor și le-a aruncat în foc, de unde s-a eliberat o aromă plăcută.

Boabele prăjite au fost colectate din jar, apoi dizolvate în apă fierbinte, creându-se astfel prima ceașcă de cafea din lume. Înaintașii etiopieni ai poporului Oromo de azi au descoperit și au recunoscut efectul energizant al cafelei extrasă din arborele de cafea. Studiile diversității genetice au fost aplicate pe varietățile de Coffea Arabica, descoperindu-se o diversitate redusă și foarte asemănătoare cu varietăți precum Coffea canephora și Coffea liberica. În orice caz, nu există dovezi foarte clare legate de locul în care creștea cafeaua în Africa sau cine anume dintre consumatori o folosea ca pe un stimulant, înainte de secolul al XVII-lea.

Lumea arabă și răspândirea europeană

Cea mai credibilă dovadă a cafelei ca băutură a arborelui de cafea apare la mijlocul secolului al XV-lea, în mănăstirile sufi din Yemen, în Arabia de Sud. De la Mocha, răspândirea cafelei a urmat drumul Egiptului și al Africii de Nord, iar până la secolul al XVI-lea, s-a răspândit în Orientul Mijlociu, Persia și Turcia. Din lumea arabă, băutura a ajuns în Italia, apoi în restul Europei, iar plantele de cafea au fost transportate de germani către Indiile de Est și Americi.

Cafeaua este menționată prima dată de către negustorul de cafea Philippe Sylvestre Dufour și este o referință la bunchum din lucrările medicului persan, Muhammad ibn Zakariya al-Razi, cunoscut în vest sub numele de Rhazes, dar informații mai exacte legate de prepararea băuturii din boabele de cafea prăjite datează din secolele ulterioare.

Cel mai important personaj care menționează cafeaua este Abd al-Qadir al-Jaziri, care în anul 1587 pune bazele unei lucrări în care urmarește traseul cafelei, în lucrarea sa intitulată Umdat al safwa fi hill al-qahwa, în care vorbește despre un șeic, Jamal-al-Din al-Dhabhani, primul care a adoptat utilizarea cafelei în jurul anului 1454. Efectul cafelei de energizare și alungare a somnului devine apoi din ce în ce mai popular în randul sufi. Drumul cafelei merge din Arabia Felix – Yemenul de astăzi, către Mecca și Medina, apoi către marile orașe Cairo, Damasc, Bagdad și Istambul.

Boabele de cafea au fost exportate prima dată din Etiopia în Yemen. Negustorii din Yemen aduceau cafeaua înapoi în ținuturile lor și cultivau boabele. Primul magazin de cafea a fost deschis în Istambul în anul 1554, însă la început cafeaua nu a fost prea bine primită. În anul 1511, a fost interzisă pentru efectul său stimulativ de către clanul conservator, orthodox dintr-un tribunal teologic din Mecca. În orice caz, popularitatea acestei băuturi a deramat cu toate acestea în anul 1524, prin ordinul sultanului otoman Selim I, care aprobă consumarea cafelei. În Cairo, Egipt, un ordin asemănător a fost instituit în anul 1532, iar în magazinele de cafea, boabele au început să fie ambalate.

În același fel, cafeaua a fost interzisă de către Biserica Ortodoxă Etiopiană, undeva în jurul secolului al XII-lea. În orice caz, în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, atitudinea acestora a început să se schimbe, asa încât consumul cafelei s-a răspândit repede între 1880 si 1886. Potrivit lui Richard Pankhurst, “acest fapt se datorează în mare măsură împăratului Menilek, care consuma cafea și lui Abuna Matewos, care a încercat să dărâme mitul potrivit căruia cafeaua era o băutură musulmană. ”

În numerele următoare ale revistei vă vom povesti cum cafeaua a invadat restul lumii devenind o băutură indispensabilă pentru marea majoritate a locuitorilor Pământului indiferent de clasă socială sau răspandire demografică…