Continuăm povestea cafelei, concentrându-ne acum pe răspândirea ei în America şi, în plus, o informaţie despre yerba mate, prima specie de cafea din America de Sud

Gabriel de Clieu a adus primele boabe de cafea în insula Martinica din zona Caraibelor în jurul anului 1720. Vlăstarii s-au dezvoltat şi 50 de ani mai târziu existau 18.680 arbori de cafea în Martinica, acest lucru permiţând răspândirea cultivării cafelei şi în Haiti, Mexic şi alte insule din Caraibe. În teritoriul San Domingo (astăzi Haiti) a început să se cultive cafea din 1734 şi în 1788 acesta asigura jumătate din producţia mondială. Plantaţiile coloniale franceze se bazau foarte mult pe munca sclavilor. Astfel, condiţiile îngrozitoare de muncă pe plantaţii suportate de către sclavi au fost un factor al Revoluţiei din Haiti, în urma căreia industria cafelei nu a mai revenit niciodată la acel nivel.

Revoluţia din Haiti (1791-1804) a fost o perioadă de conflict în colonia franceză San Domingo ce a dus în final la desfiinţarea sclaviei şi la proclamarea republicii Haiti. Deşi sute de revolte au avut loc în Lumea Nouă în timpul secolelor sclavagiste, numai Revolta Sclavilor din San Domingo a reuşit să obţină independenţa permanentă a unei noi naţiuni. Revoluţia din Haiti este privită ca un moment de cotitură în istoria sclavilor africani din Lumea Nouă.

Cafeaua şi-a găsit loc şi în insula Reunion din Oceanu Indian, insulă cunoscută şi sub numele de Insula Bourbon. Planta producea boabe mici şi era considerată o nouă variantă de Arabica, cunoscută, fireşte, sub denumirea de Bourbon. Cafelele Santos din Brazilia şi Oxaca din Mexic sunt specii descendente din arborele Bourbon. În 1727, regele Portugaliei l-a trimis pe Francisco de Mella Palheta în Guineea Franceză să obţină boabe de cafea pentru a intra pe piaţa mondială de cafea. Francisco a avut iniţial dificultăţi în a obţine boabele, însă l-a luat ostatic pe guvernatorul francez, iar soţia acestuia i-a trimis în schimb boabele de cafea cerute, punând astfel bazele cultivării cafelei în Brazilia.

În 1893, cafea din Brazilia a fost trimisă în Kenya şi Tanzania, nu departe de locul unde fusese descoperită cu 600 de ani mai devreme, Etiopia, terminându-şi călătoria transcontinentală. Între timp, nu a fost posibilă dezvoltarea industriei cafelei introduse în Brazilia în 1727 decât după câştigarea independenţei în 1822. După acel moment, suprafeţe masive de pădure tropicală au fost distruse din jurul zonei Rio, şi mai târziu Sao Paulo, pentru a face loc plantaţiilor de cafea.

Cultivarea cafelei a fost adoptată în multe state după a doua jumătate a secolului 19 şi aproape toate implicau în dezvoltare şi exploatare forţa de muncă a popoarelor băştinaşe. Condiţiile dure de muncă au dus la numeroase revolte şi reprimări sângeroase în rândul agricultorilor. O excepţie importantă a fost Costa Rica, unde lipsa forţei de muncă calificate a împiedicat apariţia marilor ferme. Fermele mai mici şi condiţiile de egalitate au îmbunătăţit situaţia socială din secolele 19 şi 20. În anii ’30, Brazilia a preluat controlul asupra producţiei de cafea, lăsând în spate roducţia de Yerba Mate, producţie pe care Argentina avea să pună monopol

Yerba Mate

Această plantă poate varia în savoare, nivelul cafeinei şi alţi nutrienţi, în funcţie de “genul” plantei, femeiesc sau bărbătesc. Plantele de sex femeiesc tind să fie mai puţin aromate şi au mai puţină cofeină. Ele sunt destul de rare pe câmpurile cultivate şi nu cresc spontan, în comparaţie cu cele de sex bărbătesc.

Consumul de yerba mate a luat amploare în colonia spaniolă Paraguay spre sfârşitul secolului 16, atât printre spanioli, cât şi printre indigenii Guaranis, care au consumat-o şi înainte de sosirea spaniolilor. Consumul de mate s-a răspândit în sec 17 spre River Plate şi, de acolo, în Chile, Bolivia şi Peru. Acest consum în cantităţi mari a transformat planta în principalul produs de export al statului Paraguay, deasupra tutunului, iar pentru cultivarea în zone sălbatice erau folosiţi amerindienii. La jumătatea secolului 17, Iezuiţii au reuşit să “îmblânzească” planta şi să pună bazele plantaţiilor în zonele misiunilor iezuite, intrând în competiţie cu plantaţille paraguayene din zonele sălbatice. După expulzarea iezuiţilor în 1770, plantaţiile au decăzut, iar felul în care au reuşit să domesticească planta a rămas un mister.

Industria a continuat să fie de primă importanţă pentru economia Paraguayului după obţinerea independenţei, dar dezvoltarea a luat sfârşit după Războiul Triplei Alianţe, conflict ce a devastat ţara atât economic, cât şi demografic. Brazilia a devenit atunci principalul producător. În Brazilia şi Argentina, în secolele 19 şi 20, s-a încercat cu succes domesticirea plantei pentru cultivat, deschizând drumul sistemelor de plantaţii. Când antreprenorii brazilieni şi-au concentrat atenţia pe industria cafelei în anii 1930, Argentina, care fusese principalul consumator, a preluat controlul asupra producţiei, refăcându-şi economia pe bazele fostelor plantaţii iezuite.