Directorul general de la Leonard Caffe, o marcă românească de tradiţie când vine vorba de cafea, ne vorbeşte despre Cafeaua Vampirului, problemele vendingului românesc şi pasiunea sa pentru cafea.

Spuneţi-ne, mai întâi, câteva vorbe despre Cafeaua Vampirului. Cum v-a venit ideea pentru acest produs şi cum aţi ajuns până în Statele Unite cu el?

În România am avut un ministru al turismului care a avut ideea să facă din Sighişoara oraşul lui Dracula. Oraşul a devenit, astfel, un paradis, care funcţionează două-trei luni pe an. Mulţi oameni au fost stimulaţi să se lege de această idee, de numele lui Dracula. În această nebunie, am zis “De ce să nu existe şi Cafeaua Vampirului?”. Având o marcă înregistrată din 2005, voiam să obţin exclusivitate şi să deveni liderul pieţei. Considerând că în toate parcurile extraordinare din lume, de la Paris sau Brescia, sunt circa 50.000 de vizitatori pe zi, vorbim deci de un business fenomenal de vânzare a cafelei. Ei bine, nu s-a întâmplat aşa. Am făcut cu un designer din Ploieşti o chestie futuristă care nu a dat forţă cafelei să se vândă pe piaţă. A fost deci doar o iluzie de business.

Apoi am considerat că elemente precum chilly sau scorţişoară, arome agresive asupra papilelor gustative, s-ar potrivi cu personalitatea principelui şi, deci, a cafelei. Am râs de ceea ce am făcut, în sensul că tot nu se vindea, din cauza ambalajului. Mai târziu, Radu Marian Ionescu, colaboratorul meu apropiat a început să se joace cu imaginea principelui, a pecetei româneşti şi, după ce am pierdut multe seri, am creat o chestie care, din punct de vedere al designului, a şocat, pentru că vorbim de sânge, Dracula şi aşa mai departe. Noua imagine şi noua poveste, pentru care ne-am documentat foarte mult, s-au potrivit de minune.

Am fost îndrăgiţi de la primul contact de cei de la ArtCraft, cafeneaua din aeroportul Otopeni, şi au pus-o pentru prima dată la vânzare. Apoi am făcut nişte târguri la Sighişoara, la Casa Vlad Dracul, unde este un bar care ne reprezintă şi unde se vinde foarte mult din această cafea, pentru că este excelentă la gust. La ultimul târg, spre exemplu, la Festivalul Medieval de la Sighișoara, am vândut, ca să zic aşa, în draci – peste 4.000 de cafele în trei zile. Revenind la poveste, un turist american a descoperit cafeaua pe aeroport, i-a plăcut foarte mult ideea, a cumpărat câteva pungi şi s-a gândit să facă un business cu ea în Statele Unite. Am trecut peste toate nebuniile care înseamnă vamă, certificate de tot felul, pentru că este un produs alimentar, şi am reuşit să trimitem în America prima sută de kilograme. Acum aproximativ o lună am avut o a doua cerere, din Tennessee. Chestia ia amploare, iar noi trebuie să ne pregătim să muncim mai mult.

Aşa că-i mulţumesc domnului ministru, a făcut un lucru bun. Ca brand de ţară este extraordinar. Prinţul Charles a băut Cafeaua Vampirului la Casa cu Cerbi. Optimismul meu merge până acolo, că am intrat în contact cu Ambasada Angliei, încât sper ca în ziua de Crăciun să se bea Cafeaua Vampirului la Buckingham Palace.

Care sunt ingredientele Cafelei Vampirului?

Iniţial, când nu aveam un design extraordinar, puneam o cafea jenantă, o robustă 100%, cea mai tare, de tip Uganda sau Togo. O cafea rea de tot, cu un grad de cofeină demenţial. Cafeaua de astăzi, însă, are 75% arabica, apoi India Parchment, cea mai bună dintre cafelele robuste şi miscela italiană.

Cu alte cuvinte, putem numi Cafeaua Vampirului ca fiind nu numai un produs de marketing, ci şi o cafea excelentă…

Sunt băutori români exclusivi ai acestei cafele. Personal, nu o recomand dimineaţa, ci după-amiaza, după ce ai mâncat bine…

Ce vă propuneţi pentru viitor cu Cafeaua Vampirului?

Îmi propun să o duc foarte departe. Este dragostea mea de-acum şi vreau să continui şi sper să devină un brand internaţional, deşi mă costă foarte mult. De asemenea, am semnat un contract important cu castelul Bran: vom pune pecetea castelului pe ambalajul cafelei alături de sigla importatorului nostru din Philadelphia, Blue Butterfly! Cred foarte mult în acest produs, pentru că am depus o muncă titanică. Partea frumoasă a lucrurilor e, spre exemplu, că vom fi prezenţi la târgul de cafea de la New York, în martie 2012. Şi multe altele.

Haideţi să vorbim şi de vending…

Noi, Leonard Caffe, am fost primii pe piaţa din România care ofeream monodoza „Cialde Morbide”. În 2006 am intrat pe piaţă cu acest produs, a avut succes, iar produsul s-a banalizat atunci când au apărut capsulele (monodozele) pe piaţă, motiv pentru care și Leonard Caffe produce în prezent aceste capsule. Lavazza nu mai are exclusivitatea brevetului pentru capsulele Point, motiv pentru care Leonard Caffe face astăzi capsule de cafea care au în componenţa lor miscela italiană, cafeaua cea mai băută şi mai iubită. Toate sortimentele care intră în componenţa acestei cafele sunt de cea mai bună calitate, importate de la firma Cogeco, din Trieste.

Dumneavoastră sunteţi printre puţinii furnizori care dau pieţei cafea foarte bună… De ce sunt, totuşi, atât de puţini?

Pentru că piaţa de vending trebuie să se maturizeze. Încă mai este loc de educaţie. Când au apărut aceste aparate, oamenii le-au tratat cu incertitudine… Astăzi sunt plasate, de obicei, în locuri de trecere, nu există raportul om-interfaţă, ca pe domeniul HoReCa. Iei cafeaua şi poate că nu e bună, dar nu-ţi baţi capul cu asta, ci îţi vezi în continuare de treaba ta, fie că eşti la spital sau la tribunal. Este o întrecere a mizeriei: profit cât mai mare, cafea cât mai proastă. Eu mă opun – sunt cel mai scump de pe piaţă, pentru că ofer o calitate deosebită. Cafeaua de vending a început să se facă pe picior, precum obiectele de uz casnic.

Mai sunt împotriva importurilor barbare, care pun în ambalaj cafea de anul trecut. De aceea e la un preţ bun, fiindcă e o cafea mai proastă. Personal, chiar dacă ofer cafea robustă în 99% din cazuri, pentru că mai pun şi arabică, la cerere, pot să fac o cafea pe măsura omului, în funcţie de cât vrea să cheltuiască şi de cât de mult ţine la clienţii lui. Este foarte important să faci o cafea constant bună. Am fost la Money Channel, deci vorbim de Casa Presei, şi angajaţii de acolo îmi spuneau că beau o cafea execrabilă.

În loc să cumperi cea mai ieftină cafea de la Metro, mai bine cumperi un nume, ca să mergi cu el, indiferent că e înjurat sau lăudat. Cei care produc cafeaua în ţară fiţi sigur că nu sunt cu ochi albaştri. Aceeaşi cafea de aici nu e la fel dacă o bei în Germania. Dar sunt împotriva cafelelor importate. Ce este mai jenant decât să iei o cafea din Bulgaria?

Credeţi că vendingul românesc este un serviciu?

Vendingul este viitorul, va exista peste tot. Ceea ce vedem astăzi este abia începutul.

Dar mulţi străini spun că noi nu prea facem vending…

Eu pot să vă spun despre un domn pe care-l stimez, Andreea Adani, de la D.A.E.M. Bologna din Italia, care are o experienţă extraordinară şi care îmi spunea că în Japonia se mănâncă supă de la aparatul de vending. Tot el spunea că într-o viaţă stresantă, din cauza lipsei de timp, viitorul este al vendingului, acesta va fi peste tot. Apoi ne vom întoarce la ibric (Râde).

Ce le trebuie, totuşi, românilor?

Continuitatea în gust este un aspect dramatic, dar care este greu să fie asigurată din stocurile aduse din străinătate. Eu, care sunt micul producător, ţin foarte mult să nu-mi pierd un client. Pentru brandurile consacrate chestia asta nu contează. Cum ai schimbat tipurile de cafea, oamenii simt şi îi pierzi. Nu bea nimeni o cafea proastă.

Apoi sper să înceapă să se cumpere maşini noi. La noi se aduce fierul vechi din Europa, se scrie un nume pe el şi, gata, faci vending. În Italia maşinile sunt scoase din uz după doi ani. E important să începi vendingul cu o sumă de bani care să-ţi permită să cumperi maşini noi. Omul nu ştie ce e în maşină, de aceea maşina trebuie să fie nouă. Investeşte în vending şi vei avea cele mai bune rezultate. Vinde cafeaua chiar mai scump, fiindcă aparatul atrage.

Ce înseamnă, pentru dvs., după 20 de ani de Leonard Caffe, universul din jurul cafelei?

Faptul că vă ofer un interviu şi că cei mai importanți colaboratori ai mei, Gigi Andrusu – care prajeste de cca. 20 de ani cafea si Marian Radu Ionescu, sunt alături de noi, este o mare bucurie pentru mine. Când vin la serviciu sunt acasă. Orice obiect de aici reprezintă o căutare. Nu poţi să faci cafeaua într-o hală, unde nu cunoşti oamenii care ţi-o produc. E ca şi cum ai face piese auto. Cafeaua trebuie să fie legată de personalul care-ţi lucrează, de frumuseţea zilei. Cafeaua este o mare pasiune, care ţine de cultura ei. Vorbim, totuşi, despre o epocă, o filosofie, nu despre carne de porc.