Metrorex a introdus 35 de automate care permit călătorilor să achiziţioneze cartele de călătorie simplu şi eficient. Iar asta nu e tot: sistemul de plată permite folosirea cardului. Am stat de vorbă cu Dl. Tiberiu Moldovan, directorul comercial al companiei, pentru a afla avantajele acestui nou sistem, cum a fost primit şi care va fi următorul pas pentru bucureşteni…

Domnule Moldovan, care consideraţi că ar fi beneficiile aduse călătorului prin acest nou sistem de vending al automatelor de vânzare de bilete şi abonamente Metrorex?
Acest sistem este unul larg răspândit în lume. În calitatea mea de director comercial, sarcina mea este controlul accesului, producţia, distribuţia şi chiar vânzarea cartelelor, inclusiv siguranţa călătorului în spaţiul public. Noi purtăm o corespondenţă cu ceilalţi operatori de transporturi din lume şi una din preocupările noastre este modernizarea continuă a sistemului de taxare şi de control al accesului. Vreau să vă spun că Metrorex a introdus cartela magnetică în 18 septembrie 1995, când în România nu existau cartele de niciun fel, nici măcar carduri bancare.
Introducerea automatelor de vânzare a cartelelor face parte dintr-un program mai larg de modernizare a sistemului de taxare şi emitere al legimitaţiilor de călătorie. În acest an, în luna iulie, au fost puse în funcţiune 35 de automate în 33 de staţii. În Parc Bazilescu şi Jiului sunt câte două. Aceste automate au fost amplasate în primul rând în staţii cu trafic redus, în special după anumită oră, când nu se justifică păstrarea personalului de vânzare a cartelelor. Ele funcţionează într-un sistem integrat, iar noi avem un control în timp real al acestor aparate şi statistici complexe, de la numărul de cartele vândute până la tipul de bancnote din casierie. Vorbim deci de un sistem performant, uşor de folosit, cu un ecran touch screen şi meniu în limbile română, franceză şi engleză.
Am observat o aglomeraţie extraordinară a staţiilor care au ca punct de intrare navetişti – Păcii, Basarab sau 1 Decembrie 1918. Pe Magistrala 1, spre exemplu, avem, astăzi (n.r. 5 decembrie), 448 de legitimaţii vândute și este doar ora 13:00. Foarte bine vând automatele de la Parc Bazilescu şi Jiului, fireşte, unde sunt câte două aparate.
Sunt controlate zilnic?
Nu, doar atunci când este nevoie dispeceratul central trimite pe cineva. De obicei, asta se întâmplă atunci când casieria este la 80% din capacitate. Cartelele, spre exemplu, au rezervă.
Care consideraţi că ar fi beneficiile?
Cel mai important avantaj este că se poate achiziţiona o cartelă la orice oră, rapid şi eficient. De asemenea, se poate sări peste aglomeraţia de la casieria clasică. Mai există un mare avantaj – plata se poate face cu bancnote, monede sau card bancar.
Posibilitatea de a plăti cu card bancar este una deosebită, având în vedere că majoritatea aparatelor de vending de la noi funcţionează exclusiv cu bani cash…
Validatoarele de bancnote şi monede sunt achiziţionate de la cel mai bun furnizor din Elveţia şi acestea sunt modulare, iar aparatele în sine sunt fabricate în Belgia. Privitor la plăţile cu cardul, statisticile noastre arată că 15% dintre utilizatori folosesc acest sistem, ceea ce este, fără îndoială, un procent îmbucurător. De asemenea, noi avem acceptoare de carduri şi la toate casieriile din staţiile de metrou.
Ne puteţi ajuta cu o scurtă descriere a procedeului…
Ecranul afişează oferta tarifară. Se selectează tipul de cartelă, după care aparatul întreabă dacă se plăteşte cash sau cu card. La selectarea cash se deschide acceptorul de bancnote, se acceptă plata şi se eliberează bonul fiscal. Dorim să extindem acest sistem pentru a nu mai avea personal în tura de noapte. Am pregătit această acţiune din timp – automatele au fost comandate încă din luna martie şi au fost montate în iunie. Personalul a fost pregătit prin instruire de către firma producătoare. Am avut câteva probleme de civilizaţie, dacă vreţi. Nu toţi călătorii îşi luau bonurile fiscale şi au existat alţii care au încercat să profite de acest lucru, în sensul că au luat bonul fiscal lăsat de altcineva şi au cerut la casierie cartelă, invocând faptul că automatul n-ar fi eliberat-o.
Dar noi avem un sistem numit “Controlul accesului”, care ne permite să controlăm validările de cartele. Toate aparatele concentrează datele, le trimit la calculatorul central, iar eu am statistica circulaţiei de ieri, spre exemplu, sau pe fiecare staţie sau pe fiecare tip de călătorie – salariaţi, veterani, elevi sau studenţi, etc. Putem verifica astfel numărul unic al cartelei, care este trecut şi pe bonul fiscal. Aşa că nu a prea mers şmecheria cu bonul fiscal de care vă povesteam (Râde). E adevărat că la început am fost puţin sceptici, am crezut că poate au automatele o problemă. Ne-am lămurit, însă, că nu este aşa atunci când o doamnă a încercat acelaşi lucru, arătându-ne un bon fiscal şi spunându-ne că nu i-a fost eliberată cartela. Pe bonul fiscal, însă, scria că plata fusese făcută cu card bancar, aşa că i-am cerut cardul să confruntăm. Dar doamna respectivă nu avea card… (Râde)
Noi vrem să vă felicităm pentru această iniţiativă şi ne bucurăm că o companie de stat s-a gândit la aşa ceva…
Metroul transportă în jur de 650.000 de călători într-o zi de lucru. Traficul va mai creşte în jurul sărbătorilor. Dar este oricum într-o creştere generală. Noi am dus în 2010 cu opt milioane de călători în plus faţă de 2009. Pe de altă parte, s-a produs un eveniment foarte interesant. Traficul s-a aglomerat în zonele centrale, zonă unde lumea se ducea, de obicei, cu maşina personală. Lipsa locurilor de parcare şi aglomeraţia a împins oamenii să recurgă la metrou. De asemenea, în ultimul an de zile traficul a crescut fantastic şi în zona Pipera. Ca să vă daţi seama despre ce vorbim, între orele 17 şi 19, 50% dintre călătorii cu metroul pleacă din Pipera. Ora de vârf este de la 8 la 9 dimineaţa. În funcţie de trafic alegem programul de lucru, graficul trenurilor şi tot ce înseamnă serviciu pentru călători… Şi vă mai spun ceva. Vom experimenta curând şi un sistem de plată a călătoriei cu telefonul mobil. În alte ţări se discută despre tehnologii şi mai performante, de tipul NFC, care este o cartelă de telefon cu care se poate face orice fel de plată. La Londra, în luna mai, au demarat un asemenea proiect. Acolo are loc şi o conferinţă pe sisteme de ticketing în transportul public, unde se prezintă ultimele noutăţi. Anul acesta şi România are un vorbitor acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*