În urmă cu doi ani, Paul Kearns în prezent MD al Tribeca May era într-o vizită în Tanzania și a fost surprins de frumuseștea gorilelor pe care le-a văzut. A învățat că mai existau în jur de 720 de astfel de mamifere și a hotărât că trebuie să facă ceva să le ajute. Paul intrase deja în afacerea cu laptele de soia și deținea o companie-soră producătoare de suc. Astfel, hotărăște lansarea unui brand de sucuri numit Go Ape, sucuri 100% pure și care ar avea obiectivul de a dona o parte din profit Organizației Gorila.
Organizația Gorila operează la nivel internațional pentru a salva gorilele din sălbăticie prin finanțarea proiectelor conduse de parteneri locali din Africa și care vizează rezolvarea și înfruntarea cauzelor care duc la scurtarea duratei de viață a acestora. În acest sens, despăduririle reprezintă problema-cheie.
Brandul Go Ape donează pentru organizație minimum 5 000£ pe an, plus 1% din cifra de afaceri anuală. Go Ape a fost lansat în aprilie 2010 cu un mesaj puternic și un ambalaj distinctiv. Brandul atrage o mare parte a populației, nu doar tineri, iar în ultimele 18 luni și-a făcut intrarea într-o nișă a sectorului de vending. Este perceput ca un „brand distractiv”, iar sticlele de 500 ml ies în evidență, fiind poziționate în automatele de băuturi, în rândul din față. Valoarea brandului este recunscută, generând vânzări pe măsură. Acreditarea atrage atenția școlilor și liceelor care susțin proiectele care ajută la menținerea vieții pe pământ.
Organizația Gorila are și alți parteneri, dintre care amintim Longleat și Blackpool Zoos.
În afară de mai bine de 50 de operatori vending din Regatul Unit care cumpără brandul, Zoos este interesat de Chester, Paignton și Whipsnade cumpărând Go Ape în 2011.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*