Există o relație strânsă în ultima vreme între automatele de vending și sănătatea oamenilor sau starea de bine a acestora. Astfel în țările din lumea bună a vendingului s-au înregistrat amplasări ale mașinilor de vending în locuri și cu scopul de a ajuta cetățenii în a-și proteja sănătatea sau în direcția de a ajuta în mod direct persoanele aflate în nevoie. Iată câteva exemple:
În Japonia există o relație directă între Crucea Roșie din această țară și public, astfel încât fiecare japonez care dorește să doneze bani pentru cei care au avut de suferit după urma catastrofelor din ultima vreme o pot face prin intermediul mașinilor de vending Coca-Cola. Beneficiind de realitatea că în Japonia există cel mai mare număr de mașini de vending pe cap de locuitor, Crucea Roșie de aici a considerat că ar înregistra donațiile direct și rapid de la un număr cât mai ridicat de oameni care ar vrea să ajute oamenii aflați în dificultate pe tot cuprinsul țării. Succesul a fost unul imediat, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate, astfel așa-zisul “charity button” a fost folosit de mii de oameni care au ajutat astfel la refacerea zonelor distruse de calamitățile din ultima vreme. Utilizatorilor li se oferă opţiunea de a dona, fie 10 yeni sau 100 yeni şi ca orice achiziţie normală butoanele se aprind atunci când banii se inserează, dar în loc de a primi o băutură atunci când butonul este apăsat, aparatul emite un mesaj vocal “Vă mulțumesc foarte mult pentru donaţie”. Unităţile înşişi sunt marcate cu însemnele Crucii Roşii şi prezintă anumite imagini ale lucrărilor de într-ajutorare aflate în desfășurare în Japonia.
Tot în Japonia există automatele de vending „Proactiv Solution”. Acestea oferă produse de îngrijire a feței direct din aparatul de vending. Sănătatea pielii este considerată una de interes primordial într-o țară în care efectele poluării, a smogului dens din orașe, a radiațiilor sau a razelor ultraviolete își fac din plin efectul negativ asupra pielii. Automatul nu e mare, are un meniu touch-screen şi un alt monitor afişează informaţii despre produs. Automatul are succes și datorită faptului că acceptă o diversitate de modalități de plată: cash, card, plata cu telefonul mobil sau card RFID.
„Un măr pe zi ține doctorul departe” spune o vorbă. Iată că japonezii țin cu adevărat la sănătatea lor și nu cumpără fructele doar din piață și supermarket și au amplasat automate de vending în toată țara unde, în purul stil japonez, ți se permite să cumperi fructe deja decojite, tăiate şi ambalate. În urma succesului Dole cu mașina de vending de banane din vara anului 2010, niponii au instalat un vendor care oferă mere la Tokyo navetiştilor care trec prin stația de metrou Kasumigaseki situată în centrul oraşului. Kasumigaseki a fost o alegere inspirată, întrucât deservește zona Shibuya care este una dintre cele mai aglomerate zone comerciale din Tokyo și zona unde se află situat sediul guvernului japonez. Deci, aceasta este, de obicei, o zona frecventată de către armatele de birocraţi. Prețul pentru un măr la mașina de vending este destul de piperat, 190 de yeni, în condițiile în care în piețele de legume și fructe din Țara Soarelui Răsare un măr costă 100 de yeni. Cu toate astea, acestea nu sunt doar niște mere. Acestea sunt fructe din Prefectura Aomori, fără îndoială, regiunea cea mai faimoasă din Japonia pentru mere. Consumatorii cu siguranță nu se supără că plătesc o sumă de bani mai mare pe fructe de calitate, mai ales că aceste tipuri de mere sunt considerate ca fiind un produs de lux celebru în Tokyo. O mașina de vending furnizează fructe în felii tăiate şi decojite pentru a adăuga un plus de sănătate la masa de prânz. Ținta de vânzări este de până la 100.000 de yeni (aproximativ 1.200 dolari), într-o lună. Sună mult chiar şi atunci când preţul merelor este destul de scump. Dar cu siguranţă japonezii țin la sănătatea lor așa că nu trebuie să subestimăm cererea consumatorilor pentru fructe de top.
Relația dintre vending și sănătate începe să devină una de tradiție, astfel că în edițiile viitoare ne propunem să continuăm să explorăm această comuniune dintre om și mașină în folosul sănătății.