Revenim la serialul nostru dedicat istoriei vendingului și vă propunem în această ediție o introspecție în lumea vendingului de artă. Încercăm să construim această istorie a aparatelor de vending pentru artă, în scopul de a îi onora pe cei care au lucrat în acest domeniu în trecut, dar și pentru a îi inspira pe cei ce vor veni.

Aparatele de vending distribuitoare de artă au tendința să funcționeze pentru o perioadă scurtă de timp, în zone limitate. Această tendință este atât de des întâlnită încât, majoritatea oamenilor care întâlnesc un aparat de vending pentru artă, cred că acesta este primul aparat de acest fel și că, cel care l-a creat a venit cu o idee complet originală. Multe dintre persoanele care operează aparate de vending pentru artă, cred că sunt primii care s-au gândit la asta. Ideea de a folosi aparate de vending pentru a vinde artă nu este deloc nouă. Ea există de zeci de ani.
Din nefericire, istoria aparatelor de vending distribuitoare de artă, nu este foarte bine documentată, dar în acest episod vă vom oferii suficient de multe informații pentru a vă face o idee.

Preistorie
Cel mai vechi aparat de vending operat cu monede (de care avem cunoștință) distribuia apă de sacrificiu într-un templu grecesc pentru 5 drahme. În mod surprinzător, ideea de “consumerism cu monede” nu a prins decât 1700 de ani mai târziu. Primele aparate de vending utilizate regulat au apărut în jurul anului 1880 în Anglia. Acestea distribuiau cărți poștale cu imagini spectaculoase din Londra. În jurul aceleași perioade, editorul britanic Richard Carlisle a creat aparatul de vending care comercializa cărți. Deci, în realitate, primele aparate moderne de vending au fost distribuitoare de artă! Cu toate acestea, primele aparate de vending reprezentau, mai degrabă, o nouă metodă încercată de oamenii de afaceri, pentru a vinde produse, decât o nouă locație folosită de artiști pentru producția lor creativă. Pentru aceasta din urmă, a trebuit să mai treacă 80 de ani.

Fluxus
Precum marea majoritate a artei cu valoare din cea de-a doua jumătate a secolului XX, aparatele de vending distribuitoare de artă, au fost popularizate de către mișcarea Fluxus. Ei au fost primii care au recunoscut potențialul creativ al aparatelor de vending.
În 1963 Robert Watts a folosit un aparat de vending pentru timbre, în scopul distribuirii timbrelor “Fluxpost”.
In 1966, Yoko Ono a creat “Sky Machine,” un aparat de vending care vindea “părți de cer”. Alți artiști Fluxus au utilizat, de asemenea, aparate de vending pentru opera lor de artă, pentru a estompa linia dintre artă și comercializarea acesteia. În acest fel, actul de a cumpăra artă a devenit parte integrantă a piesei în sine!
Ideea de aparat de vending ca alternativă a unei galerii de artă a început în anii 1970 cu The Daily Palette (Paleta Zilnica) a lui Robert Piser. The Daily Palette reprezenta o serie de aparate de vending distribuitoare de ziare în zona golfului San Francisco. Acestea conțineau ediții artistice săptămânale decorate prin serigrafie, care erau vândute cu 25 cenți fiecare, sau după cum Piser însuși s-a exprimat “Lucrări de artă semnificative la prețuri populare.” Munca lui Piser a fost extrem de diferită de cea a artiștilor Fluxus. Artiștii Fluxus prin automatele de vending distribuiau operele unui singur artist în incinta unei galerii. Pentru Piser, aparatul de vending era galeria, acesta comercializa opere de artă create de o varietate de artiști, în locații care de obicei nu sunt asociate cu arta, cum ar fi, la colț de stradă. Dorința de a evada de la ideea tradițională de galerie de artă si de a pune arta la dispoziția “cumpărătorilor non-tradiționali” altfel spus, oamenilor obișnuiți, sunt idealuri pe care le împărtășesc majoritatea străduințelor contemporane cu privire la aparatele de vending pentru artă.
Piser era un tânăr student la artă, frustrat de ideea de galerie rigidă / închisă și căuta o metodă de a își prezenta lucrările, iar el a găsit o metodă interesantă de a face acest lucru. Făcea parte din scena muzicii și a artei subterane de la sfârșitul anilor 70 și 80: The Ant Farm (Ferma Furnicilor), Survival Research Laboratories (Laboratoarele de Cercetare a Supraviețuirii), Flipper, Dead Kennedy’s (Decedații familiei Kenedy), Cramps (Crampele), etc. A predat litografia și serigrafia la Berkeley și a făcut parte din grupul tipografilor și artiștilor alternativi care au fost implicați în mișcarea “mail art”. Mac-ul și email-ul nu erau inventate încă. Aparatele costau 55$ și el deținea la un moment dat 8 aparate. Costul de operare era mult mai ridicat decât ceea ce primea înapoi la 25 de cenți bucata, dar acesta părea cel mai potrivit preț pe care cineva l-ar fi plătit în acea perioadă, mai ales că nu asta conta cu adevărat. Era cea mai ieftină galerie din lume. Oamenilor le-a plăcut conceptul și a prezentat variate lucrări ale multor persoane (prea multe), dar oamenii, în general, mai mult furau decât plăteau. Poliția Universității California din Berkley a confiscat chiar unele aparate, sub pretextul că se afla pe proprietatea universității, iar dacă vroia să prezinte trebuia să o facă conform muzeului de artă al Universității California din Berkley și să evacueze aparatele.

Galeria Blumenautomat
Galeria Blumenautomat a fost înființată de Georg Glueckman și Suwan Laimanee și a funcționat între 1987 și 1992 în cartierul Kreuzberg din Berlin.
Glueckman și Laimanee au recondiționat un vechi aparat de vending ce distribuia flori și l-au folosit pentru comercializarea de sculpturi mici.
Înainte de aceasta, Glueckman și Laimanee au operat mai multe galerii tradiționale de artă, dar au descoperit că nu le mai rămânea timp pentru a crea propria lor artă. Cu Galeria Blumenautomat aceștia dețineau ” singura galerie europeană deschisă 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an.”

Laboratoarele Hayvend
Operând din Londra, Laboratoarele Hayvend comercializează lucrări de artă “accesibile, dezirabile și de colecție” începand cu anul 1995, ceea ce le transformă în cel mai longeviv proiect de vending pentru artă de care avem cunoștință. În prezent, sunt conduse de John Hayward și Bee Kreskin. John Hayward calcă pe urmele bunicului său, care a fost un pionier al aparatelor de vending. Bunicul lui John a recunoscut o necesitate. Seara sau de sărbători când vânzătorii de fân aveau închis, oamenii aveau totuși nevoie de fân pentru caii lor. El a stabilit o metodă de comercializare a fânului cu ajutorul unui aparat de vending, care avea o “cutie a cinstei” și astfel oamenii să poată achiziționa fân oricând doresc. Actualul John Hayward a gasit o metodă prin care oamenii pot achiziționa artă atunci când galeriile sunt închise: prin comercializarea acesteia cu ajutorul aparatelor de vending. Aparatele de vending Hayvend pot fi găsite în multe zone ale Londrei și ale Regatului Unit.

Art o Mat
Art o Mat a fost inițiat de Clark Whittington în Winston-Salem, Carolina de Nord (SUA) în anul 1997.
Este probabil cel mai profesional și longeviv aparat de vending pentru artă din SUA. Locul de origine al acestuia este cu siguranță semnificativ, având în vedere faptul că este și locul de origine al Societății de Tutun R. J. Reynolds. Acesta, este de fapt un oraș construit cu fum de tutun. Restricțiile de comercializare a tutunului către minori au dus la scoaterea din funcțiune a multor aparate de vending pentru țigări în SUA. Din fericire, Clark a găsit o nouă utilizare a acestor vechi aparate de vending.
Art o Mat reabilitează vechile aparate de vending pentru țigări și aparatele devin ele însele opere de artă. Vechile aparate de vending sunt complet redecorate și recondiționate, astfel încât să arate atrăgător și ca noi, dar totuși, să onoreze contextul istoric în care au fost create. În prezent Art o Mat deține 82 de aparate răspândite în toate țările din SUA. Mai mult decât atât, ei oferă artiștilor un comision generos de 50% din vânzări.

Distroboto
Distroboto, a fost înființat în anul 2001, de către Louis Rastelli în Montreal. Distroboto folosește, de asemenea, vechi aparate de vending pentru țigări. De fapt, Rastelli a avut această idee în 1999 când, în timpul unei călătorii în Carolina de Nord, a întâlnit un aparat Art o Mat.

În mod remarcabil, Distroboto comercializează pentru suma de 2$ și oferă artistului un comision de 1.75$! Distroboto este condus de Archiva Montreal. Aceasta este o organizație non-profit înființată în anul 1998 de către scriitorii, artiștii și editorii locali. Mandatul său este de a asista la promovarea, distribuirea și păstrarea culturii locale independente. Nu poți obține Distroboto decât de la aparatele de vending din Montreal.

Poezia Gumball (Gumei de Mestecat)
Poezia Gumball (Gumei de Mestecat) a fost publicată de Laura Moulton și Ben Parzybok între 1998 și 2006 în Portland, Oregon (SUA). Ei au folosit capsule de aparate de vending pentru jucării, comercializând poezie și altele. În mod inteligent, s-au axat pe poezia imprimată în negru pe coală simplă de hârtie. Au introdus până și o gumă de mestecat reală în capsulă, astfel încât, chiar dacă nu ți-a plăcut poemul, să primești înapoi contravaloarea banilor tăi. Poezia Gummball (Gumei de Mestecat) a avut succes, cu 19 aparate răspândite în 8 state din Nord-Vestul Statelor Unite.

Button-O-Matic
Button-O-Matic este un proiect al Busy Beaver Button Co, care a fost început în anul 1995 de Christen Carter. Button-O-Matic a prezentat expoziții de artă anuale (pe butoane, altfel așa numiții magneți de frigider, comercializați cu ajutorul aparatelor de vending tip capsulă pentru jucării) ale unei largi varietăți de artiști începând cu anul 2002.

Outsider Art in a Box (Artă Amatoare la Cutie)
Outsider Art in a Box (Artă Amatoare la Cutie) a funcționat în Vancouver, Columbia Britanică, începând cu anul 2006 până în 2008. A fost inființată de o femeie cu numele Rhonda Simmons care a folosit distribuitoare de șervețele și tampoane pentru a comercializa artă. Aparatele erau o operă de artă de sine stătătoare.
O diferență semnificativă între Outsider Art in a Box (Artă Amatoare la Cutie) și alte proiecte de vending pentru artă este dată de (în ciuda numelui) nivelul aparent al comunității creatoare, din care făceau parte printre alții, Rhonda și alți artiști care au contribuit la proiect.

Snack Art (Arta Gustărilor)
Înapoi în timp, înainte ca Universitatea din Maine, Orono, să ofere monopol companiei Coca Cola asupra aparatelor de vending ce vindeau produse studenților săi, aceste aparate erau umplute de contractori independenți. Din moment ce Orono nu este situată foarte departe de granița canadiană, contractorii aveau trasee care ajungeau până în Canada. Uneori, când aceștia ramâneau fără produse în SUA, umpleau aparatele cu produse canadiene. Găseai lucruri de care nu mai auzisei până atunci, lucruri pe care nu le puteai găsi nicăieri în altă parte decât la acel aparat de vending, în acel moment. Atunci când acel lucru se termina, nu îl mai vedeai niciodată. În mod ciudat, întotdeauna acele sortimente rare aveau un gust mai bun decât cele standard. De exemplu, ciocolata era făcută din ciocolată adevarată și nu din parafină vopsită maro, care trecea drept ciocolată în SUA. Se mai întâmpla și să primești în schimbul versiunilor standard unele similare, cum ar fi chipsuri cu lămâie verde și ardei negru în locul celor cu sare și oțet. Era întotdeauna un festin rar și special când găseai aceste lucruri în aparatele de vending.
În Australia, cu Snack Art (Arta Gustărilor), Jane Naylor din Sydney vinde lucrări de artă împreună cu obișnuitele snacksuri gustoase.
Jane Naylor a avut idei extraordinare cu privire la comercializarea artei. Pentru început, ea folosea aparatul de snacksuri pentru distribuție, ceea ce îi permitea să stabilească prețul lucrărilor de artă individual (spre deosebire de celelelalte aparate de vending capsulă, sau pentru timbre, unde ești limitat de prețul respectiv la care vinde aparatul). Ea l-a convins pe un om de afaceri local din domeniul vendingului, Paul Long, să pună la dispoziția sa aparatele de vending. Deoarece ea a eliminat aceste cheltuieli, poate oferii artiștilor 100% din profit. Ea continuă să vândă și snacksuri cu aparatele de vending. Astfel poți hrăni și trupul și sufletul cu un singur aparat!