Compania Wiltshire contribuie cu o acțiune caritabilă și vine în întâmpinarea cererii de câini ghid, care este în continuă creștere.
În prezent, 38 de persoane nevăzătoare sau parțial văzătoare așteaptă să primească un partener care sa îi ajute să trăiască puțin mai independent, un câine. Hilton Vending Services a încheiat un parteneriat cu Guide Dogs (Caini Ghid) pentru ca Asociația Nevăzătorilor să poată strânge fonduri și sponsoriza costul creșterii și dresării câinilor ghid.
Societatea de vending din Westbury a ales Guide Dogs ca activitate caritabilă în acest an și s-a înscris în programul Sponsor a Puppy (Sponsorizează un Cățel ). Societatea va începe strângerea de fonduri în această lună; banii adunați vor acoperi primele 12 luni de dresaj, creștere, vaccinare, hrănire, echipare și facturile de la veterinar ale cățelului.
Costul asociat creșterii și dresării cățeilor astfel încât să fie îndeplinite numai necesitățile din Wiltshire echivalează cu 190,000£. Cățelul sponsorizat de Hilton Vending va fi îngijit în primul an de un voluntar din Wiltshire. Înainte de începerea unui dresaj avansat pentru a deveni câine ghid, cățelul va învăța aptitudinile sociale necesare.
“Aceasta este o metodă extraordinară de a da ceva înapoi comunității” comentează Martin Killian, director executiv al Hilton Vending, o afacere independentă de 20 ani vechime. “Noi vom fi cei care vor alege numele cățelului și vom știi dacă a fost dresat complet, aceasta va aduce o contribuție foarte mare independenței unui nevăzător sau parțial văzător.”
Alison Selby, manager de dezvoltare a evenimentului regional de strângere de fonduri al Guide Dogs pentru Asociația Nevăzătorilor: “Noi ne bazăm aproape în totalitate pe donații voluntare pentru a ne finanța activitatea. Sponsorizează un Cățel este programul ideal prin intermediul căruia companiile și persoanele fizice se pot implica în strângerea de fonduri și se pot informa despre munca noastră schimbătoare de vieți. Le suntem extreme de recunoscători tuturor celor implicați și celor care susțin această inițiativă.” Acum în cel de-al 81-lea an al său, Guide Dogs pentru Asociația de Nevăzători face posibil ca mii de persoane nevăzătoare sau parțial văzătoare să trăiască mai independent, prin parteneriatul cu câinele ghid.