“Când ursul bate iepurașul pentru că nu are căciulă…!“

Am ales o temă “fierbinte” pentru analiza din ediția aceasta pentru că am considerat că după 10 ediții de Vending Inside, subiectul ar găsi un ecou vibrant în rândul actorilor din piață. Nu prea a fost așa…

Intrând în subiect, conform estimărilor mai multor specialiști economia “neagră” românească ar atinge 50-55% și asta în condițiile în care regulile fiscale, cel puțin teoretic, sunt foarte stricte, în afară de automate practic toți vânzătorii trebuie să emită facturi sau bon fiscal.
Pe de altă parte dacă vă gândiți că de cele mai multe ori angajații primesc salariul minim pe economie pe statul de plată și restul la “negru” până la suma negociată cu angajatorul, atunci știți despre ce vorbesc și de unde plecăm în analiza noastră.

Domnul Pavel Liszka, Manager General la Dallmayr România, întărește aceste afirmații și completează: “ca să plătești salariații la negru trebuie să vinzi fără documente și pentru aceasta trebuie să și cumperi o parte din marfă fără documente. Deci fenomenul este în lanț.”

Adelin Vaicăr, Associate Manager la S.C. ART-RO SRL consideră că avem atât de mult “gri” în industria românească de vending pentru că există “fiscalitate excesivă în primul rând și lipsa unei legislații ferme în domeniu care să confere operatorilor de vending atât drepturi cât și obligații.”
Acum câțiva ani s-a vehiculat ideea că s-ar putea introduce obligativitatea emiterii bonului fiscal și din automate, și atunci multă lume s-a îngrozit. Pavel Liszka a declarat că și dânsul s-a arătat bulversat în acele clipe de acea posibilă măsură dar doar pentru că “echiparea unui număr mare de automate cu astfel de echipamente ar reprezenta un efort investițional însemnat”. Tot dânsul completează: “AZI CHIAR NE DORIM o astfel de modificare legislativă pentru că din estimările noastre majoritatea firmelor de vending din România lucrează în proporție de 70-80% la negru!”

Uau! Asta înseamnă ceva! Domnul Liszka vine chiar cu o completare și chiar cu calcule: ”Datele noastre globale pe anul 2011 arată că sunt cca. 4-4,5 milioane de pahare vândute lunar la prețul mediu de 0,91 RON (cu TVA inclus), realizând o medie de 1000-1100 pahare pe lună per automat. La aceste valori medii și lucrând la „alb” se poate realiza un profit la limita de susținere a afacerii. Dacă veți chestiona majoritatea operatorilor de pe piață veți constata că au media de pahare vândute/lună din automate mai mică, și prețul de vânzare la fel sau chiar mai mic.
În condițiile în care cafeaua verde la bursă costă la fel pentru toți, iar prețul unor automate noi este bine cunoscut, este evident că cei care oferă prețuri mai mici, în locații unde intră al 3-lea pe lângă alte 2 automate care deja sunt amplasate acolo, și mai oferă și chirii mari sau jetoane gratuite, vor lucra foarte gri.“

Dar care sunt implicațiile negative pentru industria noastră a trecerii unui număr tot mai mare de firme în “zona gri” a activității și fiscalității? “Dezvoltarea mult mai lentă a industriei de vending, servicii mai slabe pentru clienți, neîncrederea clientului final, etc.” spune domnul Vaicăr că ar fi principalele rezultate nefavorabile pentru vendingul românesc.

Managerul General de la Dallmayr România mai trage un semnal de alarmă: “Se pare că în decursul ultimilor 5 ani fenomenul „gri” s-a accentuat în toată economia și nimeni nu a reușit (sau nu a dorit) să-l restrângă. Așa ceva va fi din ce în ce mai greu pentru că veniturile realizate din economia neagră sunt atât de mari încât creează o putere mult prea mare pentru cei care o practică.”

Cum reușesc totuși unele companii să rămână în zona “albă” a activității? Adelin Vaicăr de la ART-RO spune că cu greu și în plus “Încercăm să oferim consumatorului un preț corect pentru serviciile și produsele pe care le oferim. Suntem convinși că pe termen mediu și lung, vom avea de câștigat lupta neloială cu concurenții din zona gri.” Sunteți un optimist domnule Vaicăr și vă admir puterea de luptă, dar cred că forțele sunt mult prea inegale în defavoarea dumneavoastră, a celor care mai cred în plata taxelor și a impozitelor ca în ceva normal și benefic pentru societatea civilă în care trăim.

Ce se poate face pentru ca acest “fenomen gri” să scadă din amploare în industria noastră?
Domnul Vaicăr consideră că “o legislație fermă, care să confere operatorilor atât drepturi cât și obligații” ar fi poate suficient.

Domnul Liszka a concluzionat metaforic: “Din experiență pot spune că sunt controlate periodic firmele care lucrează corect și până una alta fac și profit, deci vor putea plăti amenzile pe care le primesc pe greșeli formale, fără nici un efect economic. Dacă voi spune că am plătit amenzi pentru că pe factura noastră fiscală exista semnătura cumpărătorului, cu toate datele sale de identificare, inclusiv data, dar lipsea ora la care a recepționat marfa, veți înțelege că acest control nu a avut drept scop verificarea de fond a activității noastre, ci doar stabilirea unei amenzi, ca un fel de impozit suplimentar, sau cum spune bancul bine cunoscut, când ursul bate iepurașul pentru că nu are căciulă…!

Aici ne aflăm, iar orizonturile de normalitate și “alb” sunt mult prea îndepărtate. Această luptă cu morile de vânt ne face să ne pierdem energiile în mod constant și continuu. Atâta timp cât mediul de afaceri este oferit de stat, iar acesta nu găsește resorturile prin care să pună la dispoziția agenților economici din industria noastră aceleași condiții de activitate și în plus mai închide și ochii la “măgăriile” celor care nu știu să lucreze decât la gri-negru, apoi plângându-se de încasări prea mici la buget, fenomenul gri din vendingul românesc va fi o pură obișnuință de lucru.
Adresăm mulțumiri în realizarea acestui articol domnilor Pavel Liszka și Adelin Vaicăr.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*