Japonia, bineînțeles!

Se pare că șederea mea în Japonia se va prelungi…Cum asta? Simplu. Am găsit un job care cred că o să fie distractiv: trebuie să găsesc…nebunia. Da, ați auzit bine. Japonezii îi zic altfel, dar ideea este să găsesc toate acele lucruri care l-ar face pe un european/occidental să se uimească, să se întrebe, să nu înțeleagă, să nu găsească sensuri, mă rog, într-un cuvânt…să înnebunească. Condiția este, ați ghicit, ca toate acestea să aibă legătură cu automatele, cu mașinile în general.

Aparate de Vending pentru Ochelari
În primele zile ale cercetării mele am identificat pe străzi următoarea generație de Aparate de Vending pentru Ochelari ce a apărut în Aeroportul Kansai.
Jins, unul dintre cei mai de seamă comercianți ai Japoniei, a montat la începutul lunii iulie primul aparat de vending din țară (poate chiar din lume) pentru ochelari. Primele aparate au apărut în Golful Tokyo, apoi au mai apărut încă trei în mallurile Aeon din suburbii. De atunci aceștia au anunțat că plănuiesc să introducă aparatele în alte 50 de locații printre care și Aeroportul Kansai.
De asemenea, aparatul nu este modelul cu introducere de monede. Acesta reprezintă “noua generație de aparate de vending” (este adevărat, acest lucru este deseori trâmbițat, dar poate că există mai multe generații, nu?) și are un nume ostentativ, Jins Self Shop. Acesta este finisat cu panouri digitale care pot intra online pentru a administra stocul. Primește chiar și cărți de credit, ceea ce este o raritate în Japonia, țară care preferă numerarul.
Acest lucru este de bun augur, din moment ce aparatele de vending din Japonia vând o mulțime de lucruri (banane, baterii, cafea la cutie) dar, cu excepția prototipurilor și a celor hi-tech care consumă multă energie, majoritatea acestora sunt low-fi. Deseori noutatea unei achiziționări constă în punctul de vânzare. În general, în Japonia comercializarea ochelarilor nu este o afacere bănoasă.
Jins și rivalii săi principali, Zoff , conduc campanii imense ce au drept țintă clienții tineri. Jins folosește Yu Aoi în timp ce Zoff îi are pe la fel de performații Kiko Mizuhara, și din când în când tolerează proiecte cu o realitate augumentată fantezistă de tipul “ochelarii digitali”. Ambele lanțuri dețin și magazine mari de desfacere în Harajuku. Ne-a plăcut întotdeauna cum aproape toate magazinele normale de ochelari au instalat afară un mic aparat cu spray de curățat, astfel că atunci când treci pe lângă acestea poți să le dai luciu ochelarilor tăi. Acestea sunt cu atât mai folositoare în perioada verilor pline de umiditate!

Raliul Ștampilelor
“Raliul ștampilelor” este varianta japoneză a “vânătorii” măturătorilor de stradă, dar constă în deplasarea în locații diferite și colectarea de ștampile din fiecare locație. Raliurile ștampilelor se desfășoară în parcuri de distracții, orașe turistice, convenții, și chiar pe vârful Muntelui Fuji prin intermediul aparatelor de vending.
De-a lungul anilor calea ferată a promovat mai multe raliuri de ștampile, care presupuneau ca oamenii să călătorească în diferite stații din jurul orașului și să colecționeze ștampile. Unele dintre acestea ofereau premii, iar altele erau doar de dragul jocului, dar ambele au adus într-un fel sau altul, un plus de distracție călătorilor. Pentru a cincea aniversare a uniunii dintre cardurile SUICA și PASMO folosite pentru călătoriile cu trenul și autobuzul, cele două companii au instalat Stații de Raliu digitale în jurul orașului Tokyo. În loc de a-și ștampila hârtiile, toți “jucătorii” trebuiau să atingă cu cardul lor afișajul fiecăreia dintre cele douăzeci de stații pentru a confirma prezența lor în acea locație și, în acest fel, concurau unul împotriva celuilalt.
Este o idee grozavă, care a mai fost folosită în trecut, dar la o scară mai mică, în zona de cumpărături Echika din subteranul Metroului din Tokyo, și exact ca la precedenta încarnare a jocului, acesta se desfășoară în spațiul stațiilor și este ignorat de multă lume. Și acest lucru, în ciuda faptului că aproape toată lumea din Tokyo are un card cu care pot juca jocul.
Fără a insista prea mult, este păcat că nu se fac mai multe cu acesta la ora actuală în Japonia. Prin folosirea cardului omnipresent, (sau a chip-urilor din telefoanele care folosesc Mobile SUICA), întregul oraș ar putea să se “joace” cumpărând, mâncând, și vizitând, în cele mai creative moduri. Recent am văzut câteva concepte foarte interesante care conectează cardurile la conturile de Facebook, și astfel oamenii pot da “like” obiectelor și locațiilor din lumea materială. Cu puțin mai multă distracție (și bineînțeles premii mai bune), Japonia ar putea să fie lider în crearea de noi experiențe online/offline, ce folosesc cardul pe care toată lumea îl are în buzunare.

“Plug-in” în Shibuya
Ultima năzdrăvănie “made in Japan” ce v-o prezint de data asta, este o lansare mai puțin obișnuită. În timp ce hipnoticul trio feminin japonez Perfume debutează la nivel mondial, acesta își păstrează totuși caracterul japonez prin noul lor albumul JPN, formația fiind în continuare extrem de promovată acasă.
Nu suntem siguri dacă acest lucru a mai fost făcut până acum, dar această reclamă din Shibuya, împărtășită prin intermediul unui aparat vending, a single-ului Spring of Life prezintă videoclipul, dar dacă vrei să auzi muzica, atunci trebuie să îți aduci propriile căști audio, pe care trebuie să le introduci (“plug-in”) în aparat. Destul de mulți oameni o fac, fiind toți conectați la același perete. Bineînțeles, ceea ce ne este prezentat cu adevărat aici este un mod interesant de a ajuta oamenii să împărtășească o experiență în comun. Cumpărați albumul! Pe CD!! La 35$, când în America o poți avea prin iTunes pentru 12$!!! De ce?? Pentru că Japonia este nebună.
Sunt norocoși că 99% dintre japonezi nu au nici cea mai mică idee cum să folosească un PC și un torrent cu muzică. La 35$ nu ai cum să te simți vinovat. Aș râde, dacă nu ar fi așa deprimant. Totuși, îmi place promovarea. Îmi amintește puțin de proiectul artistic din Singapore ce a ajuns în urmă cu câțiva ani și în Tokyo, și care asocia muzicienii cu pictori. Lucrarea finală pe pânză, conținea un punct în care vă puteați conecta (“plug-in”) pentru a asculta melodia corespunzătoare tabloului respectiv, și exista o galerie întreagă plină de astfel de tablouri. Proiectul s-a numit Dual City Sessions (Sesiuni Urbane Duale) și a avut loc în 2008.
(va urma)