Cu ocazia alegerilor din SUA ideea de legalizare a marijuanei, pare mai populară ca oricând. Două state, Washington şi Colorado, au legalizat marijuana la nivel de stat. Cu piaţa legală a marijuanei mai puternică decât oricând, există companii care doresc să beneficieze de acest lucru, atunci când cererea va atinge masa critică.
Deocamdată, cele mai multe dintre aceste companii sunt în aşteptare, dar nu producătorul și distribuitorul de aparate de vending în rețeaua medicală MedBox, care a ajuns în centrul atenţiei. Compania, care face aparate de vending pentru spitale, farmacii şi pentru “clinici de medicină alternativă”, a cunoscut o creștere a acțiunilor sale cu 3.000% odată cu alegerile din 2012. Ai crede că directori lui MedBox sunt extaziați, dar în realitate, compania este îngrozită de ceea ce se va întâmpla acum, când a devenit brusc atât de populară pe Wall Street.
Succesul de peste noapte al companiei s-a bazat pe faptul că aceasta este gata de a satisface nevoile din farmacii, tutungerii şi benzinării care poate doresc să înceapă comercializarea legală a marijuanei. Problema este că de fapt o astfel de cerere nu există încă. Până când guvernul federal nu legalizează marijuana, statele în care acesta este deja legală tot nu vor putea să o comercializeze decât prin dispensarele medicale.
Între timp, lumina reflectoarelor este pe MedBox şi investitorii se aşteaptă ca această companie să crească şi să reușească imediat, chiar dacă popularitatea de care se bucură momentan se bazează pe intuiția generală că solicitarea produselor companiei este doar o chestiune de timp.
În loc să dea cea mai mare petrecere, din cauza acestor noutăți, Dr. Bruce Bedrick, CEO al MedBox a emis o declaraţie de avertisment noilor investitori ai companiei. Potrivit lui Bedrick, acțiunile companiei ar trebui să valoreze între 5 şi 10$ pe actiune, iar orice altceva este doar o inflaţie temporară. Pentru a pune lucrurile în perspectivă, o acțiune MedBox s-a tranzacţionat la începutul lunii octombrie cu 4$ şi până la sfârşitul lunii aceasta se tranzacţiona cu 215$.
În cele din urmă, Dr. Bedrick a avut dreptate. Compania a reușit de atunci să-și descarce greutatea extra, fixând în piață prețul unei acțiuni la 20$ la sfârșitul lunii noiembrie. În cazul în care preţul unei acțiuni va rămâne aici, aceasta reprezintă totuși un pas impresionant pentru o companie care încă își aşteaptă momentul de glorie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*