Este absolut necesar să continuăm istoria vendingului cu o altă pagină interesantă, cea dedicată istoriei gumei de mestecat și a bilelor de gumă. Nu poți să vorbești despre vending fără să nu subliniezi importanța produsului – guma de mestecat – în ceea ce înseamnă istoria vendingului.

Istoria Gumei de Mestecat și a Bilelor de Gumă
Începuturi – Rășina Arborelui de Mastic
Oamenii s-au bucurat de guma de mestecat din cele mai vechi timpuri. Rășina unui arbore exotic (Mastic) a fost folosită ca gumă de mestecat mai bine de 2000 de ani. Grecii antici mestecau mastic, o substanță gumoasă derivată din rășina unui copac exotic, un arbust peren cunoscut pentru calitățile sale aromatice. Dioscorides, medic și botanist grec din secolul I, face referire în scrierile sale la “puterile tămăduitoare” ale masticului. De fapt, cuvântul mastic derivă fie din verbul de origine greacă mastichein, care înseamnă “a scrâșni dinții” fie din massein, care înseamnă “a mesteca”.
Masticul a fost, de asemenea, popular ca gumă de mestecat în perioada romană. Mai mult, în perioada Evului Mediu, acesta era folosit în Orientul Mijlociu de haremul sultanului, atât pentru împrospătarea respirației cât și în scop cosmetic. Sultanul însuși mesteca rășina acestui arbore, pentru proprietățile ei tămăduitoare.

Chicle – Guma de Mestecat
Poporul Mayan este următorea civilizație veche despre care se știe că a apreciat guma de mestecat. Cercetările arată că în jurul secolului al II-lea, poporul Mayaș mesteca chicle (gumă de mestecat), care deriva din seva copacului sapotier, un copac tropical peren specific Americii Centrale. Acest tip de gumă de mestecat era apreciat pentru conținutul său ridicat de zahăr și pentru gustul său dulce. În jurul anului 800, civilizația Maya își găsește sfârșitul, dar practica de a mesteca chicle a fost păstrată de descendenții acesteia până în secolul al IX-lea.
Redescoperirea lui chicle de către inventatorul american Thomas Adams în anii 1860, a pus bazele pentru guma de mestecat modernă. Compania Wrigley a fost un proeminent utilizator de chicle până în anii 1960, când acesta a fost înlocuit cu un material mai ieftin, care a făcut ca fabricarea de gumă de mestecat să fie mai puţin costisitoare. În zilele noastre, există numai câteva firme care încă fac gumă de mestecat din naturala chicle sau din alte gume naturale. Astăzi, cele mai multe gume de mestecat sunt derivate din materiale sintetice care oferă o calitate de mestecare foarte consecventă. Dar moştenirea chicle rămâne; “chicle” continuă să fie cuvântul folosit pentru guma de mestecat în limba spaniolă. Şi, desigur guma Chiclets, care este numită după chicle.

Seva de copac
Indienii Americani din New England, mestecau și ei gumă făcută din răşină de molid. Obiceiul de a mesteca gumă a luat amploare până la începutul secolului XIX, când primele produse de gumă, muguri de molid de mestecat, au fost vândute în scop comercial.

Ceară de Parafină
Guma de molid a fost înlocuită treptat de guma pe bază de ceară de parafină. Deoarece guma de parafină necesită căldură şi umiditate de la gură pentru a fi potrivită pentru mestecat, a fost în cele din urmă înlocuită cu alte substanţe folosite ca bază în majoritatea gumelor. Cu toate acestea, parafina îndulcită şi aromatizată este încă folosită în producţia de produse de mestecat noi, iar tipuri rafinate de ceară de parafină, de asemenea, sunt utilizate ca ingrediente pentru unele baze ale gumei de mestecat.

Thomas Adams – Geniul Gumei de Mestecat
Chiar dacă guma de mestecat are rădăcini istorice antice, inventatorul Thomas Adams este considerat drept mintea genială din spatele gumei de mestecat moderne. Adams a lucrat fără succes ca fotograf în timpul anilor 1860 când fostul lider politic mexican Antonio de Santa Anna a plecat în exil şi a ajuns acasă în Staten Island. Santa Anna a adus cu el o mare cantitate de chicle, o gumă naturală din arborele sapotier din America Centrală. Santa Anna a simţit că chicle ar fi la cerere mare printre americani, pentru că el credea că aceasta ar putea fi folosită ca aditiv pentru cauciucul natural, și ar putea face din cauciuc un material mai puţin costisitor care ar putea fi utilizat la fabricarea multor lucruri, și în primul rând a anvelopelor. Santa Anna a planificat să facă o avere de vânzarea de chicle americanilor şi l-a rugat pe Adams să experimenteze cu el.
Adams a petrecut mai mult de un an încercând să facă cizme de ploaie, jucării, măști și anvelope de bicicletă, dar a descoperit că materialul chicle nu era potrivit ca substitut al cauciucului. Pe când acesta era convins că întregul lot trebuie aruncat, a observat o fată care mesteca gumă pe bază de ceară de parafină, amintindu-și că Generalul Santa Anna mesteca chicle, aşa cum făceau și mayașii cu o mie de ani în urmă. Adams a decis să experimenteze cu chicle ca bază de gumă de mestecat şi a descoperit că guma de mestecat din chicle era mai fină, mai moale şi superioară de gust față de sortimentele de gumă din ceară de parafină disponibile la acel moment. Adams a produs un lot de gumă pe bază de chicle şi a convins un farmacist locale să îl comercializeze. Curând după aceea, Adams a deschis prima fabrică de gumă de mestecat din lume.
Până în februarie 1871, guma lui Adams, pe numele său New York Gum, se găsea la vânzare în magazinele cu medicamente pentru un penny bucata. În 1888, guma de mestecat a lui Thomas Adams numită Tutti-Frutti a devenit prima gumă ce a fost vândută prin intermediul unui aparat de vending. Aparatele erau plasate în stațiile de metrou din New York.
După aproape un an de muncă de amestecat chicle cu cauciuc, experimentele au fost considerate un eşec; prin urmare Thomas Adams intenționa să arunce lotul rămas în East River. Dar întâmplarea face că, înainte de a face acest lucru, Thomas Adams a mers până la farmacia de la colț. În timp ce el era acolo, o fetiță a intrat în magazin şi a cerut o gumă de mestecat pentru un penny. Adams știa că materialul chicle, pe care el a încercat fără succes să îl vulcanize ca un substitut de cauciuc, era utilizat de mulţi ani de mexicanii nativi ca o gumă de mestecat. Atunci i-a venit ideea că, poate, ar putea utiliza materialul chicle pe care vroia să-l arunce, pentru producţia de gumă de mestecat şi astfel să salveze lotul din stoc. După ce copilul a plecat din magazin, Thomas Adams l-a întrebat pe farmacist ce fel de gumă de mestecat a cumpărat fetița. I s-a răspuns că era gumă din ceară de parafină şi se numea White Mountain. Când l-a întrebat pe farmacist dacă ar fi dispus să încerce un fel complet diferit de gumă de mestecat, farmacistul a fost de acord. Când Adams a ajuns în acea noapte acasă, a vorbit cu fiul său, Tom Jr., despre ideea lui. Junior a fost foarte impresionat, şi i-a sugerat să facă câteva cutii de gumă de mestecat din chicle, să-i dea un nume şi o etichetă. Acesta s-a oferit să o ia într-una dintre călătoriile sale (el era agent de vânzări en-gros de pasmanterie de croitorie şi călătorea departe în vest, până la Mississippi). Aceștia au ales numele de Adams New York No. 1. Guma a fost făcută din chicle pur fără alte arome. Era în formă de bastoane de un penny învelite în șervețele divers colorate. Valoarea de vânzare cu amănuntul a cutiei, cred era de un dolar. Pe coperta cutiei era o imagine color a primăriei din New York.
Thomas Adams (1818-1905) şi cei doi fii ai săi, au format în 1876 firma Adams Sons and Company. Ca urmare a experimentelor conduse într-un depozit de pe Front Street, Adams a făcut guma de mestecat din ingredientul chicle, ingredient care i-a fost făcut disponibil în cantităţi mari de Generalul Antonio de Santa Anna din Mexic, care era în exil în Staten Island şi la îndemnul căruia Thomas Adams a încercat să utilizeze materialul chicle pentru a face cauciuc. Thomas Adams a vândut guma cu sloganul ” Adams’ New York Gum No. 1- Se rupe și Se întinde.” Firma a fost cea mai prosperă companie de gumă de mestecat din SUA până la sfârşitul secolului: în 1899 a construit un monopol prin fuziunea cu şase dintre cei mai mari și mai populari producători de gumă de mestecat din Statele Unite şi Canada, şi a avut un mare succes în calitate de creator al brandului Chiclets.
Cronologie Istorică a Gumei de Mestecat
• Î.C. – Grecii Antici mestecau mastic – o gumă de mestecat ce provenea din rășina unui arbore exotic (Mastic).
• 200 A.D. – 900A.D. – Mayașii antici mestecau chicle, care provenea de la seva copacilor sapotieri. Indienii din American de Nord mestecau seva de molid, iar obiceiul acesta a fost păstrat de următorii locuitori ai zonei. Primii locuitori americani fac gumă de mestecat din sevă de molid și miere de albine.
• 1848 – John B. Curtis produce și comercializează prima gumă numită State of Maine Pure Spruce Gum (Gumă Pură de Molid).
• 1850 – Curtis vinde gumă aromată pe bază de parafină, care a devenit mai populară decât guma de molid.
• 28 Decembrie, 1869 – William Finley Semple devine prima persoană care patentează o gumă de mestecat – patent SUA nr. 98.304.
• 1869 – Antonio Lopez de Santa Anna îi prezintă lui Thomas Adams materia primă chicle.
• 1871 – Thomas Adams patentează un aparat de fabricare a gumei de mestecat.
• 1880 – John Colgan inventează o metodă de a conferi un gust mai bun și de durată gumei de mestecat.
• 1888 – Guma de mestecat a lui Adams, Tutti-Frutti devine prima gumă comercializată de un aparat de vending. Aparatele erau plasate în stațiile de metrou ale orașului New York.
• 1899 – Farmacistul din New York, Franklin V. Canning creează guma cu Dextrină.
• 1906 – Frank Fleer inventează prima gumă de mestecat cu baloane numită Blibber-Blubber, care nu va fi vândută niciodată.
• 1914 – William Wrigley, Jr. și Henry Fleer adaugă mentă și extracte de fructe unei gume pe bază de chicle și astfel este creat brandul Wrigley’s Doublemint.
• 1928 – Un angajat al Frank H. Fleer Company, Walter Diemer inventează prima gumă de mestecat cu baloane care a fost comercializată cu succes bazată pe produsul lui Frank Fleer din 1906. Diemer își numește produsul Double Bubble.