Ești în căutarea unei noi afaceri în industria de vending? Dacă este așa, atunci automatele de vending de tip Gumball (gumă de mestecat) sunt perfecte! Automatele Gumball sunt mult mai ieftine decât celelalte automate de vending. De asemenea, acestea sunt și mult mai mici, putând fi amplasate într-o varietate de locații, precum băcănii, mici magazine de familie, stații de autobuz, restaurante, în recepțiile hotelurilor, parcuri, etc. Chiar dacă mașinile de Gumball sunt mici ca și dimensiune, poți face foarte mulți bani dacă operezi un număr suficient de mașini și dacă acestea sunt plasate în locații cu vad.
Cum să începi
– Studiază-ți competiția. Câte alte automate de tip Gumball există în aria pe care intenționezi să o targetezi? De asemenea, poți contacta alți operatori de vending din afara ariei tale pentru a te informa despre felul în care acest tip de business funcționează.
– Creează-ți un business plan pentru viitoarea ta afacere cu automate de tip Gumball. Vei fi nevoit să decizi suma de bani pe care dorești să o investești în această afacere, precum și “uneltele” pe care o să le folosești pentru a avea succes.
– Decide unde vei dori să îți plasezi mașinile Gumball. Fă-ți o listă cu locațiile unde dorești să-ți amplasezi mașinile și hotărăște cât de mult dorești să te extinzi.
– Contactează proprietarii locațiilor unde dorești să amplasezi mașinile Gumball. Prezintă acestora afacerea ta și negociază cu ei sumele pe care le vei plăti pentru a îți permite amplasarea automatelor.
– Achiziționează mașinile de tip Gumball. Există suficient de mulți furnizori locali, dar și site-uri online din străinătate de unde poți achiziționa echipamentele necesare. Multe din aceste companii te vor ajuta cu cunoștințele necesare pentru a avea o afacere de succes.
Cele mai bune locații pentru mașinile Gumball
O afacere a cărei obiect este operarea de automate de tip Gumball depinde foarte mult de amplasarea propriu-zisă a automatelor în așa fel încât să existe un cash-flow ridicat. Amplasând o mașină Gumball într-o locație fără vad poate duce la vânzări reduse și totodată la deteriorarea produselor existente în aceasta. După ce ați hotărât locația unde va fi amplasat automatul, trebuie să țineți cont de faptul că produsele din aceasta nu vor fi cumpărate numai de copii, ci și de adulți, deci plasarea unui asemenea automat în vecinătatea locurilor frecventate de adulți poate duce la vânzări foarte mari.
Fabricile/Întreprinderile: Acestea au un număr mare de angajați care vizitează zilnic locațiile unde se află automatele de vending. Acești angajați se află, de cele mai multe ori, departe de magazinele obișnuite de unde își pot cumpăra diverse produse. Fabricile funcționează non-stop, ceea ce înseamnă că avem un public “captiv”, toată ziua.
Service-urile auto: În timp ce oamenii așteaptă să le fie reparate mașinile, de multe ori cumpără gumă de mestecat pentru a-și îndepărta plictiseala, supărarea sau foamea. O persoană care vine împreună cu copilul este foarte probabil să-i cumpere acestuia un produs din automatul Gumball pentru a-l face fericit pe timpul așteptării. Un automat de tip Gumball amplasat într-un service auto care are mulți clienți în fiecare zi va avea un număr foarte mare de vânzări zilnice.
Marile magazine: Acestea au, de cele mai multe ori, parte de un intens trafic pietonal și totodată oameni aflați în mișcare și hotărâți să cumpere. Traficul pietonal este cel mai important factor care poate determina succesul unui automat de tip Gumball. Din păcate este o foarte mare competiție pentru clienți în acest tip de locație, mai ales dacă există un loc special dedicat vânzărilor de alimente.
Restaurantele: Un automat de tip Gumball plasat în fața unui restaurant sau la intrarea în acesta va capta un foarte bun procent din traficul pietonal. Automatele vor fi poziționate exact în fața oamenilor care așteaptă să fie invitați să ia loc la masă și cărora le este foame sau în fața oamenilor care tocmai au terminat masa și care au nevoie de o gumă de mestecat. De asemenea, este posibil ca angajații restaurantului să cumpere gumă în timpul serviciului.
Parcurile: Foarte multe automate de acest tip au fost văzute în parcuri. Este un bun debușeu, dar atenție!, aici poți da peste o concurență mare. Nu e bine, dacă esti la început, să te iei de piept cu cei care sunt mai mari și mai puternici decât tine. Reține acest tip de locație, dar vino aici numai după ce vei fi cu adevărat pregătit; copiii și părinții te așteaptă.
Cum să îmbunătățești profitul mașinilor de tip Gumball
Mașinile de tip Gumball pot fi plasate în locuri cu vizibilitate mare, locații cu trafic intens și pot necesita lucrări de mentenanță minime. Cu toate acestea, pentru a face acest business profitabil este nevoie de: creativitate, studierea pieței și negociere. Făcând puțin efort pentru a îți face mașinile mai atractive pentru potențialii clienți, acest lucru poate fi benefic rezultând astfel creșterea profitului.
– Calculează costurile – costurile mașinii de tip Gumball, produsul din automat și logistica – stabilește prețul de vânzare conform acestora. Asta va determina dacă produsele vândute cu ajutorul automatelor de tip Gumball trebuiesc vândute cu 50 de bani sau 1 leu.
– Verifică locațiile unde dorești să amplasezi automatele – caută locații cu trafic pietonal mare, clădiri de birouri care doresc să amplaseze acest tip de automate. Plătește proprietarului locațiilor comision, dar numai din vânzări, nu un comision dinainte stabilit. Astfel vei evita să plătești comisioane care să depășească vânzările din acea locație.
– Începe businessul fără a te avânta, cumpără un număr mic de mașini urmând să te extinzi în funcție de profitul obținut.
– Studiază piața în funcție de automate și produsele acestora. Dacă locația nu oferă un trafic pietonal consistent, mută automatul. Dacă produsul nu se vinde în ciuda traficului pietonal consistent, schimbă produsul. Targetează piața în funcție de fiecare locație în parte, anumite produse se pot vinde mai bine în funcție de locația în care sunt amplasate.
– Crește numărul de automate și varietatea de produse în fiecare locație în care acestea devin profitabile. Afișarea mai multor automate de tip Gumball, să zicem șase, este posibil să atragă mai mulți clienți decât un singur automat.
Această piață a automatelor de vending de tip bulk-vending (din care face parte și aparatul de gumball) se află încă la început de formare. Chiar dacă există locații numeroase unde întâlnești astfel de aparate în România, businessul acesta are loc încă foarte mulți ani pentru creștere și dezvoltare. Din punctul nostru de vedere este o piață ce nu va mai fi neglijată pe viitor.