Conform site-ului www.fox6now.com aeroportul din Milwaukee, General Mitchell International Airport, oferă acum o nouă opțiune oamenilor care călătoresc: un kiosk de vending cu produse de la “Benefit Cosmetics” a fost instalat în terminalul C. Benefit Cosmetics, cu sediul în San Francisco, este una dintre companile cu cea mai rapidă dezvoltare din lume. Kiosk-ul de pe Aeroportul Mitchell, operat de Zoom Systems, este primul outlet de sine stătător de la Benefit din Wisconsin. “Soluțiile rapide și fabuloase dedicate frumuseții de la Benefit” le oferă călătorilor un pic de eleganță pe ultima sută de metri, înainte de a călători spre o nuntă, plajă, sau oriunde altundeva se îndreaptă.
Kiosk-ul de înfrumusețare “Glam Up and Away” îi va ajuta pe călători să achiziționeze în ultima clipă cele necesare, inclusiv rimel, pudră de față și creion pentru ochi. Aparatul are de asemenea și seturi de călătorie, care sunt conforme cu standardele TSA (Administrația Securității Transportului). Prețurile sunt aceleași cu cele din magazinele Benefit sau cu cele de pe BenefitCosmetics.com, iar automatul acceptă toate cardurile de credit obișnuite. Marfa achiziționată la kiosk poate fi ușor returnată prin poștă. Kiosk-ul Benefit Cosmetics se află imediat după punctul de verificare pentru terminalul C, care deservește liniiile aeriene Southwest/AirTran și American.