Editorial

E o perioadă de acalmie în vendingul românesc. Nu va dura. Odată cu terminarea alegerilor, statul își va relua ofensiva. E adevărat, sunt multe de reglementat, multe reguli de fixat. Însă ce poate fi de speriat este că cei care se ocupă și se vor ocupa de asta nu sunt neapărat preocupați de bunul mers al unei industrii, ci pur și simplu au trasată sarcină să aducă bani, cât mai mulți bani la buget prin taxe, impozite și amenzi. Comunicarea între piață și regulator este foarte importantă, iar mesajele ce trebuie transmise trebuie să fie clare, concise și bine analizate înainte. Rolul viitoarelor reglementări în vending trebuie să ajute industria noastră să se „curețe” de ce îi face rău, iar statului o industrie sănătoasă nu-i poate aduce decât beneficii, cele mai importante – bani la buget și protecția consumatorului de vending, adică exact prioritățile din acest moment. Tot ce putem spera este ca rezultatul final al reglementărilor ce vor fi impuse pieței de vending din România să fie rezultatul unui dialog între cele două părți și nu un proces de impunere a unui set de reguli aberant din partea autorităților. Acest lucru ar face numai rău, ar cauza frustrări, iar pasul care s-ar face ar fi înapoi și nu înainte.

Cred că am reușit să vă pregătim o ediție echilibrată și cu câteva subiecte noi, în premieră abordate la noi în revistă. Iată câteva recomandări:

În materialul de cover story vă prezentăm noutăți de la unul dintre cei mai puternici actori din piață. ALCOR HOLDING, lider pe piața noastră de vending v-a obișnuit de foarte mult timp cu produse, servicii și soluții de top. De aceea am considerat că ar fi extrem de interesant să vă prezentăm un interviu cu reprezentantul pentru România a uneia dintre cele mai mari companii furnizoare de soluții de plată pentru piața de vending din Europa și din lume, COGES. Domnul Lorenzo Giuliani, Export Sales Manager la firma COGES, a ales revista noastră să comunice lucruri legate de viziunea comună COGES-ALCOR pentru piața românească de vending.

Pentru oamenii grăbiți, micul dejun este un lux. Cu toate acestea, imaginaţi-vă posibilitatea de a cumpăra instantaneu o cafea de la automatul de băuturi calde şi un produs de patiserie de la un aparat de vending cu gustări fără a mai fi nevoie să scoateți portofelul. Acest lucru pare o fantezie de tip SF? Ei bine, odată cu includerea tehnologiei contactless, cashless în aparatele de vending, această posibilitate devine realitate. Citiți mai multe despre beneficiile contactless și cashless în vending în cadrul articolului ce dezbate acest subiect.

Ne-am propus începând cu această ediție să vă oferim ediție de ediție experiențele altor țări în materie de vending, începând de la prezentarea în general a industriei de vending din acea țară și până la a vă expune și câteva informații legate de asociația profesională din țara respectivă. În ediția de față ne-a atras atenția o țară îndepărtată, dar cu vending dezvoltat, Africa de Sud.