de Bogdan Fechită

Operatorii de vending vor avea de la sfârșitul lunii septembrie o nouă modalitate de a accepta plăți și de a-și spori veniturile. Samsung Pay va fi lansat pe 28 septembrie în SUA și Coreea, iar apoi în China și Europa.

Ce este Samsung Pay? O replică a companiei coreene la ceea ce a făcut Apple până acum în domeniul plăților mobile. Lansarea acestui serviciu era un pas de mult așteptat ținând cont de faptul că telefoanele mobile Samsung sunt printre cele mai comercializate la nivel global.

Cum funcționează

Cu Samsung Pay, consumatorii vor putea să își utilizeze dispozitivele mobile pentru a face plăți către comercianții sau operatorii de magazine online care acceptă astfel de tranzacții. Pentru a realiza acest lucru, Samsung folosește Near Field Communication (NFC), dar și o nouă tehnologie, proprie, numită Magnetic Secure Transmission (MST). Scopul acestor tehnologii este de a face plățile prin telefonul mobil cât mai accesibile pentru comercianți și consumatori.

Ce au de făcut utilizatorii? Să verifice dacă serviciul e compatabil cu telefonul pe care îl dețin, după care să descarce și să instaleze Samsung Pay. Urmează înregistrarea și adăugarea a cel puțin un card în serviciu. În final, tot ce e de făcut e să mergeți la cumpărături.

Astfel, unul din avantajele Samsung Pay este faptul că va elibera portofelul clienților de diferite carduri bancare. În locul acestora, oamenii pot plăti direct cu telefonul, cardul fiind înregistrat în acest serviciu. În total, pot fi înregistrate până la 10 carduri.

Pe moment, serviciul e compatabil cu următoarele telefoane: Samsung Galaxy S6 Edge +, Samsung Galaxy Note5, Samsung Galaxy S6 edge și Samsung Galaxy S6.

”Proces de plată sigur și simplu”

Oficialii Samsung Pay au făcut deja câteva declarații referitoare la această tehnologie. Ei sunt de părere că vor reinventa modul în care se fac plățile în lume.

”Procesul de plată sigur și simplu, realizat alături de parteneri importanți din rețeaua noastră, face ca Samsung Pay să fie un serviciu cu adevărat inovator ce va aduce valoare pentru consumatorii și partenerii noștri”, a declarat JK Shin, CEO și șef pe divizia IT&Comunicații Mobile la Samsung Electronics.

Specialiștii din eCommerce salută, la rândul lor, inițiativa Samsung și afirmă că acest lucru este un pas înainte. ”Lansarea Samsung Pay, împreună cu cele mai recente dispozitive ale sale reprezintă un pas înainte pe scena internațională de plăți mobile. Samsung lansează un produs în concurență cu Apple Pay, ceea ce demonstrează faptul că doi mari lideri în tehnologie acordă plăților prin mobil o importanță majoră”, afirmă Dan Wagner, veteran al industriei eCommerce și CEO al Powa Technologies.

Apare și în România

Pentru început, produsul va fi disponibil în SUA și Coreea de Sud, urmând ca în perioada următoare să fie extins și în alte regiuni din Europa și China.

Unul dintre partenerii cu care Samsung Pay deja colaborează este T-Mobile. Compania germană e prezentă deja pe piața din România prin Telekom. Prin urmare, este foarte posibil ca în scurt timp acest serviciu să fie disponibil și utilizatorilor Telekom din țara noastră.

Pe măsură ce Samsung va realiza parteneriate și cu alți operatori, nu este exclus ca pe viitor serviciul să fie omniprezent și în România.

Companii care colaborează deja cu Samsung Pay:

– American Express

– Bank of America

– US Bank

– MasterCard

– Visa

– AT&T

– Sprint

– T-Moblie (Telekom)

– U.S. Cellular

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*