Nu știu când au trecut 5 ani de Vending Inside. Parcă ieri ne apucam de acest proiect. A fost și este un „challenge”, însă știam ce ne așteaptă așa că în momentele mai grele nu am disperat, am mers mai departe.
Treptat, acest proiect a beneficiat de noi „adepți”, cei care au înțeles ce facem noi aici. Alții au rămas în aceeași stare în care i-am găsit și nici nu mai există vreo speranță de schimbare. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre miracolul acesta al existentei noastre și despre rolul nostru în continuare. Ideea este că acest proiect nu a putut să se autofinanțeze aproape niciodată, practic a fost susținut de noi din alte resurse. Însă nu am dorit să-l abandonăm și bine am făcut. Ușor lucrurile s-au schimbat și Vending Inside a reușit să se mențină pe linia de plutire și chiar să năzuiască la mai mult. Fiind sfârșit de an aș dori să mulțumim tuturor acelora care au contribuit până acum la reușita noastră. Nu trebuie să-i enumăr pentru că ei știu cine sunt. Mulțumim!
Aceste 30 de ediții au marcat niște recorduri în materie de conținut editorial, revista noastră ajungând la sute de articole pe domenii și sub-domenii diverse ale vendingului, zeci de interviuri, sute de analize, zeci de prezentări și advertoriale, samd.
Echipa noastră redacțională a ajuns să se specializeze și să comunice foarte bine.
Acum, la ceas de bilanț, dar și de făuriri de planuri de viitor, nu ne propunem decât să fim mai citiți, mai susținuți și mai bine înțeleși. Noi vom susține toate proiectele serioase și nu vom face compromisuri.
Dragă cititorule, dacă ai ceva să ne spui, scrie-ne, dacă vrei să te ajutăm, contactează-ne, dacă vrei să te susținem, nu trebuie să faci nimic, vom fi deja acolo să te sprijinim. Dar asta o ști deja.
La Mulți Ani!