de Bogdan Fechită
Italia are una dintre cele mai importante piețe de vending din Europa și din lume, iar anual organizează o expoziție care a devenit tradițională. Venditalia atrage mii de vizitatori și sute de exponanți. În spatele acestei piețe dezvoltate stau, însă, zeci de operatori care au reușit să facă din vending o afacere profitabilă în peninsula italică, dar și un model de urmat pentru celelalte piețe europene.
Alături de Franța, Anglia, Germania, Spania și Olanda, Italia este una din cele șase mari piețe ale Europei, țările enumerate reprezentând în jur de 77% din întreaga piață a continentului.
O scurtă istorie
Vendingul a apărut în Italia în 1953, an în care la Milano au fost instalate primele 10 aparate de distribuție. Avea să mai treacă încă opt ani până când primul operator italian își asuma curajul de a pătrunde în acest domeniu. Peste încă un an, în 1962, Târgul din Milano expune o nouă categorie de produse: distribuitoarele automate. În 1963 apare primul aparat care produce și distribuie cafea espresso, iar în 1968 apare primul prototip de aparat pentru vinderea snacksurilor. O dată cu apariția lui, apare și nevoia stabiliri unor reguli pentru a păstra calitatea acestui sector. Așa apare Asociația Națională a Distribuitorilor de Automate din Italia (ANIDA).
În 1979, 30 de operatori din Italia se reunesc într-o nouă asociație numită Confederația Italiană a Distribuitorilor de Automate (CONFIDA) în care sunt acceptați toți operatorii, atât cei care produc și furnizează produse alimentare, cât și operatorii sau producătorii de automate. CONFIDA este și în prezent asociația națională care reunește toți actorii de vending din Italia. În 1988, la Genova, are loc prima ediție a Venditalia la care participă 170 de expozanți. Evenimentul avea să devină unul de tradiție și unul din cele mai importante din întreaga Europă.
Cifrele pieței
În baza de date a beverfood.com apar 806 operatori de vending în Italia. Ei sunt împânziți disproporțional în regiunile din Italia, cele mai dezvoltate având, evident, mai mulți operatori. Astfel, în Lombardia sunt cei mai mulți, 168, în timp ce Molise nu are niciun operator local. Milano nu este doar gazda anuală a Venditalia, ci și orașul cu cei mai mulți operatori: 63.
În 2014, Confida a raportat o cifră de afaceri a sectorului de vending de 2,522 miliarde de euro, în scădere cu 3% față de 2013. Această cifră de afaceri e susținută majoritar de societățile de administrare (2,136 miliarde), iar producătorii de automate (307 milioane de euro), iar sectorul dozatoarelor de apă care se distribuie în birouri sau locuri publice (79 milioane de euro) contribuie cu mai puțin.
Cafeaua rămâne cel mai comercializat produs prin intermediul automatelor, iar împreună cu alte băuturi calde reprezintă 48% din totalul produselor consumate. Băuturile la dozator reprezintă aproximativ 15% din totalul consumurilor, iar procentajul lor a scăzut cu 7% din cauza condițiilor climatice nefavorabile.
Raportul Confida estimează că în 2014 au avut loc 5,9 miliarde de acte de consum, o cifră în scădere cu 5,8% față de 2013. Un alt lucru interesant este faptul că Italia deține locul de lider mondial în ce privește exportul de automate sau piese de automate, 70% din producția națională fiind destinată exportului. În ce privește numărul de vendomate ce sunt operate în Italia, acesta poate fi estimat la aproximativ 400,000 de bucăți.
Valori și obiective
În ceea ce privește valorile pieței italiene de vending, Confida specifică pe site-ul propriu că distribuirea prin automate a alimentelor și băuturilor trebuie să reprezinte o soluție ”rapidă, practică, de calitate și personalizată pentru consum cu o gamă diferită de produse”. Confida promovează un sector economic care este apreciat pentru inovație (tehnologie și design), organizarea antreprenorială, expertiză profesională, management al logisticii, igienă și siguranță a alimentelor, dar și o satisfacție a utilizatorilor.
Obiectivele Confida sunt de a valorifica funcția economică a operatorilor asociați, de a promova parteneriate cu instituțiile publice, de a reprezenta interesele membrilor în raport cu instituțiile administrative sau alte organizații economice, de a promova o colaborare și solidaritate între operatori, de a asigura activitatea operatorilor în raport cu legislația națională și europeană, precum și de a oferi consultanță, asistență în ceea ce privește oportunitățile de interes ale sectorului.