-Oana Mihalache

Strategiile de marketing, care sunt deja un must have pentru operatorii de vending, au trecut deja limita promovării și a găsirii unei audiențe pentru un anumit produs sau serviciu. Consumatorii nu mai sunt la etapa inițierii, nevoile lor apar de multe ori înaintea produselor sau a serviciilor, de aceea operatorii de vending trebuie să devină creatori de povești, de experiențe multisenzoriale și, nu în ultimul rând, de branduri care să treacă testul timpului și al uzurii morale.

Când vine vorba de atragerea consumatorilor, tehnologia joacă în mod cert un rol crucial, fiind un adjuvant la care brandurile – în acest caz numele care vin din lumea vendingului – trebuie să apeleze pentru a ajunge la consumatorii finali. Înainte de toate, cei care trasează strategiile de marketing trebuie să știe că una dintre principalele tendințe este cea care spune că un brand trebuie umanizat pentru a atinge corzile sensibile ale consumatorilor.

Comunicarea cu clientul trebuie făcută într-un mod familiar acestuia, care să reprezinte brandul și să îi creeze o imagine care să facă produsul sau serviciul greu de confundat și, mai cu seamă, greu de înlocuit. Pentru a atinge cu brio aceste ținte, Vending Inside vă prezintă cele trei tehnologii care concură pentru personificarea unui brand, în speță a unui serviciu de vending. În cele din urmă, aceste strategii și tehnologii au un singur scop: creșterea angajamentului consumatorilor, mai exact creșterea afinității și atașamentului acestora față de un anumit brand.

1-  Telefoanele inteligente (smartphones) au devenit indispensabile, iar utilizatorii serviciilor de vending sunt cu siguranță printre cei care dețin aceste device-uri. Cum pot folosi operatorii de vending telefoanele inteligente pentru a obține atașamentul consumatorilor față de produsele pe care le promovează? Ei bine, aplicațiile sunt mult mai la îndemână decât mijloacele deja cunoscute de promovare cum sunt AD-uri de print, spoturi tv & radio, AD-uri outdoor, bannere sau altele. Dacă luăm în considerare faptul că în SUA, de pildă, 64% dintre adulți dețin un smartphone, vedem că implicarea acestora în strategia de marketing este mai mult decât necesară pentru atragerea clienților.

2-  Platforme digitale și tehnologie touchscreen – nimic nu se întâmplă relevant, în marketing, în afara ecranelor și a monitoarelor. Trăim în era digitală, așa că ignorarea unui mix care să conțină advertising, promoții de preț, shopping tricks și social media este o greșeală pe care doar un începător sau un amator o poate face. Mulți clienți nu vor găsi sau nu vor avea răbdarea să îi caute pe cei care își promovează serviciile de vending în afara acestui mix integrat în digital. Unul dintre brandurile care reușesc să se mențină mereu vii în mediile digitale este lanțul britanic de supermarketuri Sainsbury care reprezintă, de altfel, o poveste de succes care poate fi replicată și în industria de vending.

3- Social Media a devenit modalitatea ideală prin care un brand poate face parte din viața consumatorilor săi, chiar până la a deveni omniprezent. Prin dezvoltarea unei strategii clare pe Facebook, Twitter sau LinkedIn, operatorii de vending își pot atrage clienții într-un mod firesc, care să nu presupună deloc strategii de tip pull customers. Din contră, angajamentul consumatorilor se va crea în jurul produsului, în jurul poveștii pe care acesta o spune, în jurul valorilor pe care le reprezintă. Cu alte cuvinte, prezența unui brand în social media, atunci când este integrată ca la carte, poate transforma visul oricărui operator de vending în realitate: aparatele de vending care știu să se individualizeze vor fi căutate de către clienți, nu invers.

Indiferent de strategia aleasă de un brand manager, un lucru este cert: angajamentul consumatorilor devine o realitate atunci când toate eforturile concură pentru a-l câștiga și când niciun trick de marketing nu este precupețit. Atunci când consumatorii primesc atenție, atunci când produsul capătă un nume rezonant, o voce și devine parte a unei povești care are un fir narativ interesant, consumatorul devine automat parte integrantă a acestui mix. Cu alte cuvinte: angajamentul clienților este, atunci când dispunem de toate tehnologiile necesare, o profeție care se autoîndeplinește.

Un lucru nu trebuie uitat: audiența nu poate fi găsită întotdeauna prin sondaje de opinie și statistici. Uneori ea se construiește, unii clienți pot ajunge să rezoneze cu un anumit produs sau serviciu plecând de la o simplă idee care îi seduce/flatează/cucerește/face curioși/amuză/distrează sau, într-un cuvânt spus, implică.

Asta înseamnă, în definitiv, angajamentul consumatorului în vending.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*