-Oana Mihalache

Vendingul este un domeniu versatil. Iar operatorii de vending exploatează orice domeniu. În mod evident, aparatele care oferă produse pentru împătimiții de fitness, accesibile chiar în sălile de sport, nu puteau fi ocolite de operatori. Băuturi energizante, batoane proteice, suplimente alimentare – toate acestea fac parte din rutina unui sportiv, iar un aparat de vending care conține aceste produse este indispensabil în locurile în care se practică sport – în săli de fitness, piste special amenajate, parcuri.

Pentru unele săli de sport existența unui aparat de vending reprezintă un serviciu suplimentar oferit clienților, care își pot selecta singuri produsele care le sunt recomandate în timp ce fac sport, potrivit Vendweb.com, de altfel unul dintre operatorii care furnizează astfel de aparate. Dacă aceste aparate au și instrucțiuni sau informații suplimentare despre produse, cu siguranță asta înseamnă o bilă albă pentru operatorul de vending care a instalat aparatul.

Sălile de fitness funcționează, de regulă, după un program prelungit, de aceea un aparat de vending aprovizionat în mod conștiincios va deveni cu siguranță una din vedetele sălilor. Dincolo de partea de nutriție, cele care conțin și accesorii pentru sport devin ”colțul preferat” al sportivilor. Printre acestea pot fi incluse ”bandajele” de protecție pentru talie și încheieturi, mănuși pentru ridicarea greutăților, dar și echipamente sportive. Cele mai multe sunt însă aprovizionate cu produse dedicate doar nutriției, cum ar fi shake-uri proteice, batoane, vitamine, băuturi de tip Gatorade sau alte tipuri de produse dedicate sportivilor, inclusiv snack-uri special create pentru aceștia.

Inovația din sălile de fitness: un magazin sub forma unui aparat

Unele companii au integrat însă și un concept creativ și inovator odată cu aceste aparate: sistemul de tip micro market, în speță fiind vorba despre Fitness Micro Market. Acest concept descrie un aparat de vending care devine un mic magazin pentru clienți, în sensul în care oferta este bogată, astfel încât un aparat poate deveni, prin translație, noul magazin de proximitate – pentru că trăim în era vitezei, vecinătatea la care facem referire este cea imediată, respectiv la câțiva metri distanță. Dacă în urmă cu câșiva ani clienții erau cei care căutau magazinele, apoi produsele, apoi le comparau și decizia de cumpărare venea mai târziu, acum rolul marketingului este uriaș: produsele trebuie să caute clienții și să îi ademenească, de aceea proximitatea imediată devine un factor extrem de important.

Dacă aparatele de tip store aproape că epuizează gama de produse care poate fi oferită sportivilor din sălile de fitness, unii operatori aleg calea de nișă: Fitness Vending lucrează în parteneriat cu Multipower – lider pe piața din Europa când vine vorba de nutriția sportivilor și Gatorade – celebra companie care oferă băuturi de performanță de peste 50 de ani, având în palmares parteneriate care includ nume importante, cum ar fi FC Barcelona, Liverpool, Serena Williams, Michael Jordan. Un alt furnizor cunoscut pentru acest tip de aparate este Coco5, care oferă băuturi din cocos, oferind un tip de hidratare biologică, oferind corpului o doză completă de electroliți (cei mai cunoscuți electroliți fiind cei de sodiu, potasiu, calciu, magneziu).

Aparatele de vending nu sunt simple piese de mobilier într-o sală de fitness, ci îndeplinesc mai multe roluri care le fac indispensabile. În primul rând, furnizează suplimente alimentare, băuturi răcoritoare și accesorii pentru cei care frecventează sălile de fitness, iar prezența unui aparat poate deveni chiar motivul de a alege sau nu o anumită sală. Apoi, amplasarea unui aparat de vending într-o sală de sport are și un rol strategic: mai exact, el devine un ”punct de socializare”, locul în care se adună sportivii atunci când iau o pauză. În mod cert, acolo vor fi și acei spin-doctors (termen folosit în politica americană, cu sensul de PR), care vor promova, promova, promova. Așadar, rezervați un loc în sală pentru aparatele de vending de tip fitness!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*