-Oana Mihalache

În timp ce în Vestul Europei, America de Nord, Australia, dar și în multe zone din Asia sau Africa, industria de vending acaparează deja o bună parte a segmentului de retail, în România putem vorbi despre o industrie de vending emergentă. O scurtă radiografie a pieței de la noi arată într-adevăr multă diversitate, însă așa cum s-a întâmplat de multe ori de-a lungul istoriei, importul unor concepte din Vest capătă aspectul, cel puțin într-o primă fază, a unor forme fără fond. Așa se face că cei din industria de vending oferă în România de la „tonomate” cu cărți până la automate de tip coletărie, însă nu este vizibilă o dezvoltare foarte coerentă și consistentă a acestui sector, totul învârtindu-se în jurul automatelor de cafea.

Vendingul în România, sinonim cu „automatele de cafea”

Chiar dacă se află în plină dezvoltare în prezent, industria de vending românească are mult de recuperat pentru a ajunge la standardele vestice, care au avut o dezvoltare mai coerentă, iar diversitatea de servicii dedicată comunității, mai mare. Ori asta este de dorit atât pentru antreprenori, cât și pentru clienți. La nivelul anului 2016 existau în România în jur de 91.600 de aparate de vending, conform European Vending Association, mai puțin față de statele din vest. Veniturile ajungând la aproape 900 de milioane de lei, însă rata de creștere a industriei este tot mai mare de la an la an. În schimb, o mare parte dintre acestea sunt dedicate consumatorilor de cafea – practic în ce privește locațiile disponibile pentru automate de cafea rata de ocupare este de 90% și de doar 10% când vine vorba de aparate ce distribuie băuturi reci și gustări/snack-uri.

O altă diferență semnificativă față de piețele mai dezvoltate, mai cu seamă față de Vestul Europei, este aceea că în România piața e dominată de câteva companii mari. Există practic un oarecare oligopol pe această piață, cele câteva companii mici care există fiind în postura de furnizori pentru cele mari. Având în vedere că este estimată o creștere consistentă a pieței anul viitor, este curios de văzut cine va fi în spatele acestei creșteri. Fie mai multe companii mici vor pătrunde pe piață, fie cele mari vor continua să se dezvolte, lucru care nu ar fi neapărat bun din punct de vedere al competiției.

De la „tonomate” de cărți la automate pentru colete

Diversitatea industriei de vending locale poate fi indicator bun, însă asta indică și o lipsă de direcție și o dezvoltare incoerentă. O scurtă analiză a acesteia arată cum s-au făcut importurile vestice în România. Un exemplu este faptul că avem aparate de vending care se numesc „tonomate” de cărți, fiind știut faptul că ideea de tonomat se referă la un pick-up muzical de tip semiautomat care se declanșează cu ajutorul unor monede ori jetoane. Erori de acest fel indică de cele mai multe ori o lipsă crasă de cunoaștere a terminologiei pieței pe care activezi, dar și faptul că marketingul dedicat acestui sector nu este suficient de rodat pentru a acomoda modelele vestice pe piața locală. Unul dintre acești vendori este tonomatul.ro, care acceptă comenzi online, cu ridicarea produselor de la aparatele de vending disponibile, avantajul fiind acela că nu mai sunt suportate taxele de transport. Aparatele lor se găsesc în special în stații de metrou și gări.

Inovații și importuri – scurtă radiografie a pieței românești de vending

Una dintre inovațiile de la noi este sistemul de tip credit online rapid, prin compania de vending numită Credius, care acordă credite într-o manieră facilă și rapidă. Decizia cu privire la acordarea creditului se ia în mai puțin de 60 de minute, iar perioada ratelor și cuantumul acestora pot fi stabilite de către client, prin alegerea unor sume prestabilite. Aparatele de vending (mai mult niște kiosk-uri) sunt expuse în mai multe locații fizice, eu l-am găsit într-o piață… Ce mă pune pe gânduri este faptul că o instituție financiară nebancară este lăsată să acorde credite în asemenea manieră. Mă gândesc că accesarea unui credit, lucru serios și cu implicații penrtu viitorul unui individ este lăsată de autorități pe seama unui automat…  Un alt sistem care vine în întâmpinarea celor care fac cumpărături online este cel de tip Pachetomat, practic un distribuitor care permite clienților un program mult mai flexibil cu privire la data comenzii și livrării și o sincronizare mult mai bună cu acesta. Acest sistem este deja prezent în 42 de țări europene. Practic, serviciul se pliază mult mai bine pe nevoia clientului decât o face o firmă de curierat obișnuită. Comanda se face simplu, prin crearea unui cont online, iar ridicarea se poate face de la automatul de colete fără ca orarul să mai fie un impediment pentru cei care un program aglomerat.

Printre serviciile mai cunoscute clienților, mai cu seamă celor care merg des în mall-uri sau care lucrează în companii mai mari, este cel al fotoliilor pentru masaj, exemple fiind cele distribuite de Merecom sau Komoder. Acesta din urmă funcționează pe bază de bancnote, fiind ideale pentru clienții grăbiți, care își doresc să facă plata simplu și pe loc. Acum acestea sunt disponibile și pentru cumpărătorii care vor să aibă unul acasă. Amplasarea lor în mall-uri nu a fost una întâmplătoare – stresul cumpărăturilor și oboseala care survine mai rapid în condițiile de viață moderne duc la extenuare fizică și psihică. Astfel, cumpărătorii devin foarte rapid posaci și vor fi mai reticenți când vine vorba de achiziții importante și costisitoare. Relaxarea cu ajutorul unui fotoliu de masaj ajută la îmbunătățirea stării de spirit și la continuarea cumpărăturilor. Este una dintre tehnicile de marketing moderne, care integrează noi linii de business ce vin în completarea celor vechi. Sigur, prețul acestor servicii de masaj a urcat în ultimii ani – de exemplu nu mai sunt disponibile fotolii care să acepte monezi, însă asta poate indica faptul că au succes și că tot mai mulți clienți apelează la această metodă de destresare rapidă.

Un serviciu destinat exclusiv copiilor și prezent pe piața de la noi din 2007 este Davimat, prezent în parcuri și, de asemenea, în mall-uri și constând în mai multe jucării numite Kiddie Rides – mici mașinuțe mecanice care se activează cu ajutorul unor carduri preplătite. Automatul pentru eliberarea cardurilor este adaptat staturii copiilor. Majoritatea jucăriilor de acest tip au licență Disney și de regulă ele se regăsesc în parcuri sub forma unor kiosk-uri compuse din trei jucării.

Scurta radiografie de mai sus arată că piața de vending de la noi este diversificată, însă lipsesc multe dintre conceptele care deja au succes în Vest: micro-piețele, „healthy vending-ul” sau “non-food vending”. Apoi, faptul că o mare parte din sector este dedicat băuturilor de cafea arată o oarecare stagnare a pieței, care nu a căutat până acum noi debușeuri, fiind preocupată să ocupe aproape integral un singur domeniu. Sigur, exemplele prezentate până acum arată că dorința de nou există pe piață și că se fac pași – deși timizi – către „occidentalizare”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*