Rolim, bincunoscuta companie furnizoare de servicii și produse pentru industria de vending, a decis să atace din acest an și zona de HoReCa aducând în premieră pentru România brandul premium Caffarel. Un moment oportun să mai aflăm noutăți despre această companie românească care în ultimii ani s-a dezvoltat continuu.

Cum ați descrie activitatea Rolim în ultima perioadă (2017 și primele 3 luni ale lui 2018)?

Livia Popescu: În general am avut o creștere de 5% pe produsele tradiționale. Anul trecut a fost mai ciudat în ceea ce privește vânzările pe perioada verii. A fost o vară foarte călduroasă și atunci nivelul vânzărilor a fost foarte slab în acea perioadă. Ulterior, odată cu venirea anotimpului rece s-a reglat.

Alexandru Popescu: În fiecare an am observat că discrepanța între cele două anotimpuri este din ce în ce mai mare. Vara ai senzația că lucrurile merg din ce în ce mai rău, iar toamna-iarna își revin și acoperă pierderile suferite pe timpul verii.

Cu ce noutăți vă laudați în ultima perioadă? Ce produse noi ați mai adăugat portofoliului dumneavoastră de produse?

Livia Popescu: Am introdus de la Satro toppingul Excelent care este un topic pulbere, nu este granulat și care are și el clienții lui care îl solicită. Pe parte de Baristo, firma Enco a venit ca urmare a prezenței lor la târgul Host din Milano, cu noua lor linie de HoReCa.

Alexandru Popescu: Au făcut un rebranding la această linie a lor unde au mai introdus o nouă cafea 100% arabică pentru clienții mai pretențioși. Și noi încercăm să facem pași timizi în această direcție, a HoReCa, și pentru a concretiza acest lucru am semnat un parteneriat cu firma italiană Caffarel – producător de ingrediente pentru cofetării, gelaterii, dar și produse finite destinate zonei de retail – ciocolățele, bomboane, praline cu lapte sau celebrul lor produs trade mark, Gianduiotto. Tot de la Caffarel aducem în anumite găletușe speciale pasta de ciocolată aproape gata preparată, nu mai trebuie decât să urmezi indicațiile producătorului și poți realiza baze pentru înghețate sau produse de patiserie. Aceste paste profesionale pot fi și pe bază de fistic, alune, nuci sau alte ingrediente care se folosesc în gelaterie. Aceste produse pot fi și gata ready to use, în sensul că pot fi folosite și în regim casnic, dar și chiar dacă ai un cofetar încă la început de drum, cu alte cuvinte nu trebuie să fii specialist pentru a le folosi și pentru a ieși ceva foarte gustos. Așadar, cu acest gen de produs încercăm să ne adresăm zonei de hotelărie, cofetării și gelaterii din România. Sunt produse premium, de cea mai bună calitate, au o tradiție foarte mare dat fiind că firma datează din anul 1826 și încercăm să le facem intrarea pe piața din România, fiind importatori și distribuitori exclusivi pentru Caffarel.

Cum vi s-a părut piața de vending în ultima perioadă? Au apărut ceva schimbări? Dumneavoastră lucrați cu foarte mulți operatori și puteți să ne oferiți informații valoroase în acest sens.

Alexandru Popescu: Au apărut clienți noi în portofoliul nostru, iar creșterea globală a vânzărilor și a cifrei de afaceri reflectă o piață în creștere ușoară. Și asta nu doar la noi, ci mai pe la toți cei din industria de vending.

Livia Popescu: Eu aș accentua și faptul că operatorii cei mai importanți de pe piață au pus accent pe calitate, au încercat să ridice prețul per pahar chiar și la 3 lei, mergând pe pahare mai mari și din ce în ce mai mulți dintre ei pun accent pe client service, pe mentenanța aparatelor. Se pune accent pe treaba asta atât în București, cât și în provincie, chiar dacă mai timid. Și un alt trend interesant observat la operatori în ultima perioadă este că încearcă să se protejeze prin marcă proprie.

CAFFAREL, brandul premium de la Lindt

Scurtă Istorie a lui Caffarel

(1826) Pier Paul Caffarel ajunge în Torino cu pasiunea sa pentru ciocolată și visul de a deschide propriul său laborator.  El preia o mică băcănie de la periferia orașului și creează laboratorul, una dintre primele fabrici de ciocolată din Italia și Europa.

(1865) Iubitorii de ciocolată trebuie să noteze acest moment: este nașterea lui Gianduiotto. În timpul carnavalului din Torino, Gianduja, o sărbătoare tradițională a orașului, se arunca cu bomboane către participanții la sărbătoare. Bomboanele de ciocolată sunt numite în curând după Gianduja: ele sunt denumite Gianduiotti, primele bomboane înfășurate una câte una.

(1937) O invenție care este utilizată și în ziua de azi. Un mecanism care performează perfect în toată eleganța sa, gestul lui Chocolate Master care stoarce din sacul de patiserie aluatul de cacao și alune pentru a obține picătura moale și catifelată a lui Gianduiotto.

(1990) Dulceața nu este suficientă. Ei decid să pună toată grija lor pentru ciocolată și în producerea bomboanelor. Întotdeauna cu aceeași calitate Caffarel: noblețea obligă.

(1998) Caffarel a fost cumpărată de către LINDT&SPRÜNGLI GROUP. Achiziția aduce un schimb de cunoștințe unic în lume și combină două branduri excelente în producția de ciocolată.

(2016) 190 de ani de Caffarel. De la un laborator de ciocolată de pionierat din Torino, până la un brand recunoscut în toata lumea ca ambasador al lui Made in Italy. Acum sunt aproape de aniversarea a 200 de ani!

Pudra de Cacao Caffarel (200g)

Pudra fină de cacao, cu un gust rafinat și de o calitate extrem de ridicată. Potrivită pentru prepararea deserturilor. Ingrediente: Pudra de cacao cu un conținut de grăsime de 20 – 22%.

Iepurași si Ouă de Paste

Produsul conține 110 grame de ciocolată de cea mai bună calitate și o surpriză pe măsură. Copiii vor fi foarte fericiți când vor primi un iepuraș atât de delicios! Realizate dintr-o ciocolată fină cu lapte, aceste produse pot fi un cadou minunat cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște. În plus, au și o jucărie surpriză!

Ciocolata Caffarel Gianduia 1865 (150g)

Cutie cu design elegant de 150 g sau 250 g care conține bomboanele clasice Gianduia 1865, realizate printr-un proces de producție artizanal, păstrat încă din anul 1865. Acesta presupune că amestecul fin de cacao și alune delcioase să curgă în tăvile cu forma caracteristică de mică piramidă a ciocolatei Caffarel. Ingrediente: zahăr, alune de Piedmont 28%, masă de cacao, lapte praf integral, unt de cacao, migdale, praf de vanilie. Produsul nu conține gluten!

Ciocolata Caffarel Piemonte Classico (150g)

Gustul unic al ciocolatei Caffarel Piemonte se datorează celor două ingrediente consacrate: ciocolată rafinată și cele mai bune alune. Cuburi delicate de ciocolată Gianduia cu alune de pădure întregi prăjite, într-o cutie elegantă. Ingrediente: 41.5% alune de pădure, zahăr, masă de cacao, unt de cacao, lapte praf integral, migdale, emulgator: lecitină, vanilie. Produsul nu conține gluten!

Ciocolată Caldă Caffarel (pliculețe)

Un amestec potrivit pentru o ceașcă de ciocolată caldă, cu o aromă intensă și chiar o consistență cremoasă fină. Ingrediente: zahăr, 33% ciocolată (cacao cu conținut scăzut de grăsime, zahăr, masă de cacao, unt de cacao, emulsificator: lecitină, praf de vanilie), amidon din cartofi, sare.

Pastă de ciocolată profesională Caffarel

Nu trebuie să fii un chef cofetar ca să-ți iasă un tort de ciocolată superb. Cu această pastă de ciocolată aproape gata preparată nu mai trebuie decât să urmezi indicațiile producătorului și poți realiza baze pentru înghețate sau produse de patiserie. Ingrediente: zahăr, grăsime vegetală, pudră de lapte, cacao pudră cu un grad scăzut de grăsimi, emulgatori: lecitină (soia), vanilină. Poate conține nuci.

Aceste paste profesionale pot fi și pe bază de fistic, alune, nuci sau alte ingrediente și care se folosesc în gelaterie.

Informații nutriționale (la 100 gr): 577 kcal, grăsimi (37 gr), acizi grași săturați (22 gr), carbohidrați (54 gr), zahăr (51 gr), Proteine (5,7 gr), sare (0,17 gr).

Ciocolată de menaj Caffarel

Acest tip de ciocolată este folosit de orice persoană în casă la realizarea ciocolatei și se comercializează în varianta unor mici cubulețe de ciocolată cu lapte într-o pungă de 3 kg. Ingrediente: cacao (minimum 37%), zahăr, unt de cacao, pudră de lapte, pudră de lapte degresat, emulgatori: lecitină (soia), vanilină.

Cafea Boabe BARISTO CLASSICO (pachet alb mare)

Un espresso cu gust clasic, cu aromă intensă pentru cafeaua ta de dimineață și nu numai.

Prevalând gustul de robusta, această cafea aduce cea mai bună aromă unui capuccino sau latte.

Adevăratul espresso italian cu un amestec de cafele cu grijă selectate și prăjite cu expertiză.

Se comercializeaza în pachet de 1 kg.

29% Arabica, 71% Robusta

Cafea Boabe BARISTO CREMA BAR (pachet galben mare)

Amestecul ideal pentru fiecare moment al zilei. Combinație de soiuri Arabica și Robusta de înaltă calitate, apreciate pentru aroma lor completă, gust dulce și bine echilibrat. Lasă în gură un sentiment de deplinătate și un gust plăcut de ciocolată și tutun.

52% Arabica, 48% Robusta

Cafea Boabe BARISTO PREMIUM BAR (pachet rosu mare)

Espresso cu un gust bogat, bine definit și cremos ca de catifea. Blendul dintre cafeaua Arabică (dominantă) din cele mai bune zone din Brazilia și America Centrală și o Robusta atent selecționată, formează un amestec bine echilibrat cu personalitate solidă, aromată și distinctivă.

81% Arabica, 19% Robusta

Cafea Boabe BARISTO SUPERIORE ESPRESSO (pachet negru mare)

O selecție de cea mai bună cafea Arabică atent cultivată în Brazilia, Honduras, Columbia și Costa Rica. Rezultatul este un espresso potrivit pentru fiecare moment al zilei, cu o aciditate echilibrată, un corp dens și un gust persistent.

100% Arabica

CAFEA MĂCINATĂ BARISTO SUPERIORE ESPRESSO 100% ARABICA (pachet negru mic vidat)

O combinație din cele mai bune soiuri de cafea Arabica din lume. Această selecție de cafea pentru cea mai bună cafea espresso italiană, cu o consistență foarte fină și elegantă. Are un gust plăcut de fructe exotice, densitate suficientă și un gust durabil. Finețea măcinării este potrivită pentru aparat de cafea espresso.

CAFEA MĂCINATĂ BARISTO PREMIUM BAR (pachet rosu mic vidat)

Prezintă o combinație din cele mai prețioase soiuri de cafea din lumea arabicii, cu o consistență foarte fină și elegantă. Are un gust plăcut de fructe exotice, densitatea suficientă și un gust durabil. Finețea măcinării e mai potrivită pentru cafea la fitru, la ibric sau aparate de cafea espresso cu duză pentru cremă.

CAFEA MĂCINATĂ BARISTO CREMA BAR (pachet galben mic vidat)

O combinație elegantă din cele mai bune soiuri Arabica și Robusta, cu o aromă densă, dulce și un gust echilibrat. Prezintă note subtile de ciocolată și tutun. Finețea măcinării este potrivită pentru aparate de cafea espresso.

MOKA IRISH CREAM SATRO

Un gust modern pentru iubitorii băuturilor special aromate. Această băutură fierbinte, minunat aromată și deosebit de cremoasă vă va face să doriți să o beți mereu.

Dozaj: 20-22 g/150ml

Ambalat la pungi de 1 kg (1 bax = 10 pungi)

LATTE SCREMATO GRANULARE SATRO

Consistența: Granule – 100% lapte

Dozaj: 3.0 – 3.2 g/150ml

Porții per kg: cca 330

Ambalate la pungi de 0.5kg (1 bax = 10 pungi)

PREMIUM CHOC 01 (XDX) SATRO

Produs din gama Premium Choc este considerată de către clienți cea mai bună ciocolată caldă pentru automatele de cafea de pe piață. Are ca ingrediente lapte, derivate din lapte și pudră de cacao (17.5%), prezintă un grad ridicat de cremozitate și un gust dulce.

Ambalat la pungi de 1 kg (1 bax = 10 kg)

CEAIURI INSTANT SATRO

Consistența: Pudră

Ingrediente: zahăr, acid citric, extract de ceai (1.4%), agent antiaglomerant E341, caramel, colorant E124

Dozaj: 15g/150 ml

Porții per kg: cca 50-70

Ambalat la pungi de 1 kg (1 bax = 10 kg)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*