În noiembrie 2008, Gheorghe Florescu a publicat la editura Humanitas volumul de memorii “Confesiunile unui cafegiu”, care a zguduit România printr-un amalgam de calităţi care i-au adus atât nominalizarea la premiile Uniunii Scriitorilor şi ale revistei Observator Cultural, cât şi premiul “Şerban Cioculescu” pentru memorialistică al Muzeului Literaturii Române.

 Despre Delicatese Florescu ştim că este visul de-o viaţă, împlinit al domnului Gheorghe Florescu, primul magazin de cafea gourmet din Bucureşti, deschis în iulie 2010 în centrul Capitalei. Intim şi prietenos, te îmbie cu cele mai rare şi mai fine cafele din lume, proaspăt prăjite la cea mai performantă maşină de prăjit, chiar de însuşi maestrul Gheorghe Florescu, celebrul cafegiu al Bucureştiului de altădată, conform celor mai înalte standarde încredinţate de către povăţuitorul său, Avedis Carabelaian, fost furnizor al Casei Regale a României. Cafeaua este completată de o gamă variată de delicatese: alune de pădure, caju, fistic, migdale, arahide proaspăt prăjite, fel de fel de dulciuri, vinuri Casa Isărescu şi coniac armenesc Ararat, într-o atmosferă artistică a sinesteziilor: parfum, culoare, sunet se îmbie şi-şi răspund.

Pentru a gusta puţin din toate aceste tentaţii, maestrul Gheorghe-Ilie Florescu ne ademeneşte pentru câteva clipe cu aroma rafinată a unei poveşti ameţitoare. Iată confesiunile unui cafegiu…

Scurt periplu istoric

În viaţă nu sunt porţi mari sau porţi mici, sunt porţi ale hazardului, iar hazardul a făcut să mă nasc în cartierul Dudeşti, un cartier commercial, şi de mic copil destinul să mă scoată în stradă. Tata era deţinut politic, iar mama trebuia să lucreze şi să se ocupe de cei patru copii. Am trăit practic pe stradă, unde vedeam peste tot tentaţii, covrigi sau prăjituri. Atunci a încolţit în mine un gând: ca sa obţin aceste produse, să gust şi eu din ele – trebuie să mă străduiesc şi să merit, iar ca să merit trebuie să fac şi eu ceva. M-am gândit că cea mai bună treabă este să muncesc şi am ajuns pe mâna unui mare maistru al meseriei de comerciant, un evreu, Moscovici, care nu m-a folosit niciodată în munci care să depăşească puterile unui copil. Ce făceam: veneam dimineaţa, udam sau măturam în faţă prăvăliei, o mică băcănie. Tocmai treminasem clasa I şi ştiam să citesc. Pe unul dintre pereţi avea o mare reclamă cu un bărbat care împărţea bomboane copiilor, pe care scria “Daţi copiilor cât mai multe dulciuri”, ceea ce îmi plăcea teribil, ca oricărui copil. Îmi plăcea să îi fac cornete din ziare vechi, în care punea bomboane, pentru că nu avea pungi. Pe lângă un bănuţ pe care îl primeam, învăţam şi meserie. Iubea mult copii şi pentru asta îl admiram şi îl apreciam.

De aici s-a întâmplat să ajung la naşul meu, în curtea din Dudeşti nr. 91, care era curte mare, în mijloc trona o vilă frumoasă, în care deţinea şi el un apartament. Avusese cândva o fabrică de mezeluri şi un magazin mare de mezeluri, în partea stângă a porţii, care se transformase în frizerie. În cealaltă parte a porţii erau mai multe mici magazine, chioşcuri închiriate. Un astfel de magazin era închiriat unor armeni care prăjeau cafeaua în curte şi mirosul se simţea în tot cartierul. Eu mergeam pe la naşul meu,unde mai erau şi alţi copii, armenii aveau şi ei copii, aici urmăream procesul de prăjire al cafelei. Mi-a plăcut şi m-a atras foarte mult aroma cafelei. Apoi, stăteam pe lângă unchii mei, care aveau prăvălii în piaţa Vitan, şi pe lângă lustruitul merelor sau trierea lor, asistam la adevărate scene de negociere, lucru care mă fascina. 

Destinul a făcut ca eu să rezist, să fac faţă tuturor provocărilor şi să mă descurc încet-încet în toate domeniile, având şi experienţă importantă, ca băiat de prăvălii. Nu a fost uşor să întru în lucru, am trecut prin toată filiera operativă a comerţului din vremea aceea, am fost primitor-distribuitor de mărfuri, o meserie foarte importantă şi foarte necesară, aceasta a fost ucenicia mea. Am cunoscut cu această ocazie marea majoritate a comercianţilor din Bucureşti şi din ţară, mari şi mici, de toate tipurile, de toate naţionalităţile, iar armenii rămân cei mai buni comercianţi. Părinţii mei mi-au sădit în suflet un mare respect faţă de armeni, tatăl meu spunea că un armean valorează cât 10 greci. Am fost dispecer, şef de secţie, am fost şef de depozit, pe urmă şef de magazin, director de complex comercial, apoi am revenit în branşa mea, pentru că arestatrea mea de 3 ani şi două luni a marcat şi anularea tuturor lucrurilor pe care le ştiam. Lucruri care ar fi putut fi utile societăţii pe care eu am servit-o atâţia ani, dar am fost descalificat complet şi am luat-o de la început.

Magazin delicatese Florescu

Unde îl găsiţi pe Florescu? Cine nu ştie, să întrebe florăresele din piaţa Rosetti. Acestea vă vor dirija spre magazinul din Radu Cristian Nr. 6 (Piaţa Rosetti) şi un pic mai sus, la librăria Mihai Eminescu, la şosea. Mătuşa mea, femeie analfabetă, sora mamei mele, avea o vorbă: “Ce ştie gagă ţăranu’, ce-i şofranu’?”. Dar în viaţa mea comercială cu cafea am constatat că oamenii simpli consumă puţin şi bun. Eu m-am orientat în acest domeniu să satisfac toate gusturile, toate portofelele, de aceea eu şi familia mea am hotărât că una din cele mai minunate cafele ale lumii, Cafeaua Brazilia Santos, care nu s-a găsit, niciodată, în regimul comunist, să o dedicăm oamenilor cu posibilităţi mai puţine şi am constatat că 80% din aceşti clienţi au înţeles mesajul nostru şi asta mă bucură nespus.

Pe noi 1 kg de cafea Santos, care stă la baza cafelei noastre Aramix, ne costă 39 de lei şi am vândut mult timp cu 40 de lei. Sigur, nu am făcut nici un profit, dar în viață trebuie să știi când și unde poți să mai și pierzi.  Am vrut ca lumea să știe că la mine găsește cafea bună, indiferent de starea portofelului.

Preocuparea mea principală toată viaţa a fost calitatea serviciului. Secretul celei mai bune cafele constă în întreţinerea utilajelor pentru prepararea cafelei, care este deosebit de costisitoare. Eu aveam grijă să plătesc cel mai bun meseriaş care să îmi ascută cuţitele, iar aroma cafelei, aşa cum o prepar de peste patruzeci de ani după reţetele armeneşti vechi de cinci secole, de către mentorul meu armean Avedis Carabelaian, este ceea ce face diferenţa.

Tipuri de cafea

Eu sunt preparator şi vânzător exclusiv de cafea Arabica, care este o cafea nobilă, aromată, cu conţinut mai mic de cofeină, de 5 ori mai mic decât Robusta, care este o cafea sălbatică, mai puţin îngrijită decât restul cafelei, mai rezistentă şi foarte tare. Dar nu numai tăria cafelei contează. Elementele cafelei Arabica sunt complet superioare faţă de ale cafelei Robusta, sunt peste 100 de elemente minerale pe care numai cafeaua Arabica le conţine. Este ca diferenţa dintre viţa-de-vie nobilă şi cea producătoare. Cafeaua Arabica este cultivată în cele mai propice zone ale lumii şi cele ideale sunt  Insulele din Caraibe, Insula Jamaica, Insula Sfânta Elena, care este cea mai apreciată. 

Mic tratat despre cafea

Cafeaua Arabica, este o cafea biologică, o cafea care creşte într-un mediu fără influenţe chimice, unde nu există agresiunea chimică a unor combinate. Cafeaua este sâmburele unei cireşe. În 1973, un fermier columbian a constatat că sub un arbore pe care îl foloseau ca umbrar în timpul mesei de prânz, a crescut un arbore de cafea, iar mirosul acelor flori de cafea era extraordinar de puternic, o aromă specială, altă aromă decât cea obişnuită. Fermierul a luat acele cireşe, le- a scos sâmburele, le-a prăjit şi aşa a apărut cafeaua organică sau biologică.

Ce este cafeaua ecologică? O cafea biologică, care creşte într-un mediu atât de pur, încât însuşi aerul este 100% pur. Cine certifică acest lucru? Un reprezentant al cumpărătorului, care vine numai din Europa Occidentală, din Germania, şi care este incoruptibil.

Cafelele ecologice sunt Jamaica BlueMountain, cafeaua din insula Sfânta Elena, unde pe o rază de sute de kilometri în jurul plantaţiei nu există nici o sursă de poluare, nici măcar un tractor, nici un motor cu ardere internă. Sigur că această cafea are un preţ pe măsură. Sunt trei ferme, pe Muntele Albastru din Jamaica, unde se cultivă această cafea. Mai este una în Nepal. 

Undeva, în Sumatra, în Indonezia, există o preocupare a unor fermieri asupra uneia dintre cele mai rare şi exclusiviste cafele din lume – Kopi Luwak. Ei au constatat că un animal denumit “Luwak” consumă fructele şi elimină sâmburii, aceştia din urmă fiind deliciul multor iubitori de cafea…